Polițiștii au desfășurat o acțiune „fulger” în municipiu, în ultima zi din an





Comunicat. Polițiștii din municipiu (din cadrul Biroului Rutier, Biroul de Ordine Publică și secțiile de poliție 1 Vlaicu și 2 Micălaca) au desfășurat o acțiune de tip „blitz”, în ultima zi lucrătoare a anului.
În două ore de activități, au fost legitimate 71 de persoane și verificate 53 de vehicule.
Polițiștii au constatat două infracțiuni la regimul circulației rutiere: conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.
Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 30 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 10.500 de lei, dintre care 13 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, iar celelalte pentru alte abateri.
A fost reținut un permis de conducere și retras un certificat de înmatriculare.
Aceste acțiuni se vor desfășura și pe parcursul anului viitor, atât în municipiu cât și în județ.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este