Polițiștii arădeni de la Imigrări au îndepărtat 7 persoane din țară. Acestea vor avea restricție 5 ani să intre în România





Comunicat. Polițiștii de imigrări din Arad desfășoară, astăzi, o misiune de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul României pentru 7 cetățeni străini aflați în custodie publică. La ieșirea din țară, pe numele lor se va institui măsura de nepermiterea intrării în România pentru o perioadă de 5 ani.
Polițiștii de imigrări din cadrul Centrului de Cazare a Străinilor luați în Custodie Publică Arad desfășoară, astăzi, 18 mai a.c., o misiune de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul României pentru 7 cetățeni străini, 4 India, 2 Pakistan şi 1 din Bangladesh, toți bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 34 de ani, aflați în custodie publică.
Cetățenii străini au intrat ilegal în țara noastră, în cursul anului curent, 5 dintre aceștia solicitând o formă de protecție internațională la depistare. Cererile lor au fost respinse în procedura de azil ca nefondate și, întrucât la finalizarea procedurii nu au părăsit România în termen de 15 zile, pe numele lor a fost instituită măsura de luare în custodie publică până la îndepărtare.
Ceilalți 2 migranți se aflau în custodia Inspectoratului General pentru Imigrări din momentul depistării în trecere ilegală a frontierei de stat a României.
Pe durata menținerii custodiei publice, polițiștii de imigrări au desfășurat toate demersurile necesare îndepărtării sub escortă, în cazul de față, activități specifice procedurii de readmisie prevăzută de Acordul de readmisie încheiat între Comunitatea Europeană și Republica Serbia.
Astăzi, la finalizarea procedurilor, cele 7 persoane sunt conduse la punctul de trecere a frontierei de stat pentru a fi transferate autorităților din Serbia. Totodată, la ieşirea din ţară, pe numele acestora se va institui măsura de nepermiterea intrării în România, pentru o perioadă de 5 ani, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată.
Acțiunea polițiștilor de imigrări beneficiază de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Arad.
Comentariile portalului
L-ați auzit pe Simi Geo sau pe cineva din staful lui de campanie să protesteze sau sa ia poziție față de închiderea Astra vagoane marfă? Cam atât î (...)
In fine,se gaseste un politruc roman sa adopte,cel putin declarativ,masuri ce guvernul ungar le-a adoptat deja,cu un mediu succes,insa orientate spre o protectie sociala reala (...)
Vreau sa știu dacă sunt angajat