Poliția raportează: prinşi în flagrant la furat, depistat fără permis, poliţiştii rutieri în acţiune





Prinşi în flagrant la furat din magazin
Poliţiştii Secţiei nr. 2 Poliţie îi cercetează C. A. de 15 ani, din Arad şi G. F. de 17 ani, din Hunedoara, care au fost prinşi în flagrant, la furat din magazin.
Cei doi tineri au fost depistaţi în cursul zilei de ieri, în timp ce sustrăgeau mai multe bucăţi de ciocolată, din incinta unui magazin, din cartierului Micălaca.
Prejudiciul cauzat a fost recuperat, pe numele celor în cauză fiind întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.
Depistat în trafic fără permis de conducere
Poliţiştii Secţiei nr. 1 Poliţie au depistat ieri în trafic, o persoană care a condus autoturismul, fără a avea permis de conducere.
T. Adrian, de 23 de ani, din Arad, a fost depistat pe Calea Aurel Vlaicu, din municipiu, în timp ce a condus un autoturism marca Opel Tigra, iar în urma verificărilor, poliţiştii au constatat că acesta nu deţine permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
Pe numele tânărului au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
Poliţiştii rutieri în acţiune
În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri, au efectuat, atât în municipiu, cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere.
Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat peste 130 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 23.500 de lei.
Dintre acestea, 85 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, 45 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate pietonilor angajaţi în traversarea străzii, efectuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice.
De asemenea, au fost reţinute 14 permise de conducere şi 12 certificate de înmatriculare.
Comentariile portalului
V-ați prins...
De râsul curcilor cu ce "argument" vine un "jurnalist". O filmare în care persona recunoaște că a gafat pentru că s-a luat după o minciună de-a lui Nă (...)
Romania va merge mai departe, indiferent ca va iesi Gladiatorul Galeriei sau Harry Nicusor Potter, ea va ramane tot in UE, nu vor mai putea sulfari firmele de cotet ale (...)