vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    „Poliția locală este un corp de control, nu o anexă locală a Poliției Naționale” – interviu cu Valer Mărginean, șeful poliției Locale Pecica

    de Alin Olteanu | 20 aprilie 2018, 9:50 AM | Interviuri | Recomandările editorilor

    3

    De profesie jurist, fost jurnalist și secretar de redacție la Adevărul de Arad, fost redactor șef la Observator arădean și Glasul Aradului, fost purtător de cuvânt al Primăriei Arad, Valer Mărginean spune că nu s-a temut de provocări, ba chiar le-a căutat. A scris și regizat un spectacol la Teatrul de marionete din Arad, cu care s-a deschis prima ediție a Festivalului Euromarionette (1992) – Maria Magdalena -, dar a și înființat, practic, Poliția Comunitară din Arad și a contribuit activ la transformarea ei în poliție locală, iar din februarie 2016 a preluat conducerea Poliției Locale Pecica. La doi ani de la această nouă provocare, cum singur o numește, o discuție cu unul dintre cei mai experimentați polițiști locali de conducere din județul Arad, este nu doar un moment de bilanț, dar mai ales o interesantă sursă de informații despre evoluția acestei instituții noi în societatea românească, despre dorințe și perspective, dar și despre locul și rolul poliției locale în comunitate.

     – Cum adică, „practic” ați înființat Poliția Comunitară din Arad? Ați înființat-o sau nu?

    – Când m-am angajat, în 2008, Poliția Comunitară era înființată de câteva luni, dar nu funcționa. Eu am fost angajatul cu numărul 3, primii doi fiind directori interimari, cu mandat de câte șase luni, numiți prin Dispoziție a primarului. După ce m-am angajat, în câteva luni am făcut vreo 200 de angajări, am reorganizat serviciile, am făcut achizițiile pentru dotări și așa mai departe. Dar, mai ales, am organizat și susținut (împreună cu alți 3 colegi), în calitate de lector al Institutului Național de Adnimistrație, primele cursuri de inițiere și primele acțiuni specifice. Țin minte că una dintre primele acțiuni a fost aceea de evacuare a Parcului din spatele Primăriei. Cu ocazia Zilelor Aradului-2008, un grup de câteva zeci, poate chiar o sută de persoane dubioase, între care și copii, au invadat pur și simplu Parcul, și-au montat chiar și corturi de parcă ar fi fost un camping… Evident, veniseră în Arad pentru cerșit, alții cine știe pentru ce, dar nici într-un caz pentru muncă. Fără cine știe ce dotare, am început acțiunea la 1 noaptea și într-o oră Parcul era eliberat, iar respectivele persoane se îndreptau spre gară. Cu siguranță nu am acționat noi „ca la carte”, cum se spune, dar am dus acțiunea la bun sfârșit, „înarmați” mai ales cu entuziasm, „armă” care, din păcate, cam lipsește acum din dotarea polițiștilor locali.

    – Dacă este o „armă” atât de importantă cum sugerați, cum se face că nu mai este în dotarea polițiștilor locali?

    – Nu sugerez, spun și susțin. În primul rând, pentru că poliția locală nu mai este o instituție nouă. Acum are vechime și, din câte observ, își permite să se lase tarată de blazare, de nemulțumire, de suficiență. Adică, de lipsa entuziasmului, a pasiunii, a elanului. Nu generalizez, pentru că nu este cazul, dar din păcate, foarte mulți polițiști locali au devenit „lucrători administrativi”, preocupați mai degrabă de limite de competență, de mărimea termenelor de răspuns, de eschive, de comparații… Toate, în detrimentul meseriei și a cetățenilor.

     Arma pierdută a poliției locale

    – Mult prea vagi aceste precizări pentru a putea fi înțelese de cineva din afara sistemului…

    – Problema este că nu sunt înțelese în interiorul sistemului… Dar, dacă m-ați provocat, să spunem lucrurilor pe nume. Transformarea poliției comunitare în poliție locală a însemnat nu doar o schimbare de nume, ci una structurală. Dacă Legea 371/2004 prin care s-au înființat poliția comunitară a fost sub orice critică, făcută „pe genunchi” cum se spune, Legea 155/2010 a poliției locale, fără să fie o lege perfectă, a însemnat un mare pas înainte. În principal, prin lărgirea sferei atribuțiilor poliției locale în domenii pe care autoritățile locale, în general, nu le puteau stăpâni, cum ar fi disciplina în construcții sau controlul comercial – interesant este că în Arad aceste domenii erau foarte eficiente, dar asta în special datorită calității profesionale ale funcționarilor care se ocupau de ele – o discuție care ar merita o abordare serioasă, fiind vorba, în principal, despre calitatea fucnționarilor publici în general. Ei bine, dacă primii pași ai poliției locale au fost făcuți cu entuziasm, cu speranțe și promisiuni, următorii au fost tot mai poticniți. În loc să-și caute propria identitate, poliția locală s-a dorit tot mai insistent să fie o „nouă poliție națională”. Un fel de copie, mai mult sau mai puțin legalizată a Poliției Române. Iar polițiștii locali, după ce au intrat „în sistem”, nu au mai avut nicio dorință în afara aceleia de a fi „ca ei”, mai mulți, pentru că nu au reușit să intre în sistemul M.A.I . Adică, de a avea drepturi ca polițiștii din Poliția Română, adică sporuri și statut special pentru a ieși la pensie de tineri, făr a fi interesați în vreun fel de „lungul atribuțiilor”, nu a nasului. Și uite așa, s-a stins entuziasmul…

    – Sunt vinovați polițiștii locali că și-au dorit să le fie mai bine…?

    – Nu sunt ei principalii vinovați pentru această „schimbare de macaz”. Vinovații principali sunt conducătorii polițiilor locale care s-au dovedit incapabili să înțeleagă și să aplice legislația privitoare la poliția locală, să-și organizeze instituția, să organizeze structura și activitatea instituției în litera și spiritul legii. Așa se face că în multe poliții locale au apărut structuri în afara legii, de la „ofițeri de serviciu”, la echipaje de „intervenție rapidă” sau „mascați”. Am auzit chiar despre șefi de poliție locală care au dispus efectuarea de pecheziții imobiliare! Grav este, în afară de ilegalitatea unor astfel de manopere operaționale sau organizatorice, că s-a inoculat polițiștilor locali din subordine ideea că ar aparține unor structuri cu atribuții „speciale”. Așa că nu-i de mirare că unii polițiști locali se simt sincer îndreptățiți la anumite „privilegii”. Chiar îi înțeleg, de vreme ce sunt puși să facă ce fac și cei cu statut special, deși nu prea ar fi treaba lor. Mai mult, cum să nu ceară statut special polițiștii locali care lucrează în stradă, care intervin la scandaluri și așa mai departe, dacă polițiștii din MAI care lucrează în birou, beneficiază de statut și se pensionează înainte de a se urca cerneala pe actul de angajare? Trebuie să existe o măsură în toate, un echilibru între muncă și răsplată. Trebuie să lămurim sfera atribuțiilor fiecărei instituții implicate în ordinea publică, iar de aici și statutul acestor instituții. Deocamdată, totul este interpretabil.

     Cu sau fără poliție locală?

    – Deci, poliția locală ar trebui desființată, așa cum cer unele organizații ale polițiștilor din MAI?

    – Asta chiar ar fi o prostie! Tocmai am spus că poliția locală trebuie să-și găsească identitatea după ce i s-a oferit un loc în societate. Dar, dacă ți se oferă un loc la masă și ți se servește și mâncarea, trebuie să depui și tu un minim efort de a mânca singur și civilizat, nu?

    – Bine, dar și alții sunt porniți împotriva poliției locale, nu doar polițiștii din MAI…

    – Știți vreo instituție de ordine publică sau „de forță”, iubită în România? E normal să existe o asemenea percepție publică. Nicio forță de ordine din România n-are o imagine foarte bună, de vreme ce interacționează cu persoane care încalcă legea, care sunt pe cale să încalce legea sau, pur și simplu, persoane care fac ceva care să ducă la atingerea valorilor sociale ocrotite prin acte normative. Ce mai este iubit, apreciat în Români în afară de lene, nemuncă, bârfă și manele?

    – Cum vedeți poliția locală în viitor?

    – Sincer, o văd neschimbată, adică măcinată de incertitudini, o văd luptându-se cu legislația neclară, cu propriile nemulțumiri, dar și cu nemulțumirile cetățenilor care, cu toate criticile, au așteptări mari de la această instituție = precizez că am în vedere cetățenii serioși, nu de criticii de meserie, ca să nu spun altfel. Totuși, probabil că vor urma anumite schimbări legislative care vor ajuta poliția locală să-și clarifice statutul și locul în societate.

    – Există posibilitatea, ca să nu zic pericolul, ca poliția locală să dispară?

    – Depinde de decidenții politici. Așa cum, prin decizie politică, a fost înființată, tot așa s-ar putea și desființa. Totuși, nu cred că se va ajunge aici. Dar, cum spuneam, nu exclud posibilitatea de a apărea unele clarificări în ceea ce privește atribuțiile. Din păcate însă, nu cred că aceste clarificări vor fi atât de ample încât să ducă la necesara „separare a apelor”.

    – Adică?

    – Conform legislației actuale, în materie contravențională acționează cu depline drepturi trei instituții de ordine publică, din care una, Jandarmeria, militarizată. Bunăoară, pentru fapte minore de încălcare a ordinii publice, sancționate conform Legii 61/1991, au competență Jandarmeria, Poliția Română și Poliția Locală. La fel și pentru fapte de comerț ilicit (Legea 12/1990). Și așa mai departe. Urmarea? Cetățeanul nu mai știe cui să se adreseze, agenții diferitelor instituții de ordine publică nu intervin, crezând că vor interveni ceilalți… Și-atunci, nu au dreptate cei care spun că legile sunt făcute să apere răufăcătorii?

    În căutarea propriei identități

    – Aș reveni la o problemă pe care ați amintit-o, fără a o fi lămurit pe deplin: spuneați că poliția locală trebuie să-și găsească identitatea. Puteți fi mai explicit?

    – Eu cred că poliția locală trebuie să se decidă ce este: o poliție mai mică, o anexă locală a Poliției Naționale sau un corp de control mai mare. Cei mai mulți polițiști locali, incluzând aici și șefii lor, cred că sunt pur și simplu polițiști, ca și cei din MAI, doar că au mai puține atribuții și o competență teritorială limitată la teritoriul localității în care activează. Adică, poliția locală este un fel de poliție națională de nivel local. Cam ca la Operă, unde fiecare corist se crede un tenor nedreptățit sau cel puțin unul fără noroc… S-a ajuns aici în principal prin ignorarea competenței materiale stabilită prin Legea 155/2010. Este adevărat, poliția locală are și atribuții de sancționare a unor fapte ce aduc atingere ordinii publice stricto sensu, conform amintitei Legi 61/1991. Dar, o analiză mai atentă a acestor atribuții ne-ar duce la concluzia că aceste atribuții sunt menite mai degrabă să asigure posibilitatea îndeplinirii altor atribuții, în alte domenii. Totodată, poliție locală, cum se știe, are unele atribuții și în domeniul circulației rutiere, pentru opriri, staționări, acces interzis, trafic greu, menite să asigure o anumită ordine în localitate, nu să acționeze în mod direct asupra traficului rutier. Dar cele mai importante dintre atribuții sunt în domeniul protecției mediului, controlului comercial, disciplinei în construcții, care țin tot de ordinea publică, lato sensu, adică de starea de echilibru între componentele societății, menit să asigure desfășurarea normală a activității cetățenilor și buna funcționare a instituțiilor. Or, analiza totalității atribuțiilor și limitările de competențe în aplicarea măsurilor de ordine și siguranță publică, apropie poliția locală mai mult de statutul de corp de control al autorității publice locale, decât de poliția națională. Cu atât mai mult cu cât poliția locală funcționează și acționează sub autoritatea primarului. Prin urmare, dacă nu se modifică, prin legi clare, conceptul de poliție locală, convingerea mea este că acum poliția locală este un corp de control al autorității locale, cu unele atribuții și în domeniul menținerii ordinii publice, menite să-i confere autoritate și o oarecare independență în exercitarea atribuțiilor de control al autorității publice locale.

    – Să înțelegem că în această direcție se îndreaptă Poliția Locală Pecica?

    – După părerea mea, este singura cale legală. De altfel, toate reglementările privind organizarea compartimentelor din poliția locală, inclusiv numărul maxim de personal angajat, sunt argumente în favoarea acestei idei – și nu înțeleg de ce legiuitorul nu a avut curajul să facă toate precizările necesare. Astfel, poliția locală nu are posibilitatea legală de a avea ofițeri de serviciu, de a avea echipaje de intervenție rapidă la evenimente, de a reține persoanele agresive și așa mai departe. Mai mult, poliția locală nu poate plăti ore suplimentare, nici spor de dispozitiv, ceea ce înseamnă că polițiștii locali nu pot fi obligați să fie la dispoziția instituției 24 de ore din 24, ca în orice instituție normală de ordine și siguranță publică. Și-atunci, ce este poliție locală: poliție, în sensul celei aflate în subordinea MAI sau un corp de control?

    – Și ce credeți că este de făcut pentru schimbarea acestei stări de fapt?

    – În primul rând, ar trebui aflat ce dorește legiuitorul, adică, Parlamentul care a adoptat Legea de organizare și funcționare a poliției locale. Or, în lipsa unei precizări din partea Parlamentului, nu văd altă soluție decât să respectăm actuala legislație. Dar, am mai spus-o, nu cred că se vor produce mari schimbări de interpretare a actualei legislații, nu cred că, bunăoară, șefii polițiilor locale vor renunța la statutul de „comisari șefi” sau chiar de „chestori” pe care singuri și l-au creat. Așa că prevăd un viitor destul de încordat.

    – Nu putem încheia într-o notă mai optimistă?

    – Ba da. Știți că pesimistul spune: „mai rău nu se poate”, iar optimistul îi răspunde: „ba se poate”. Ei bine, eu sunt un optimist și o spun răspicat: se poate și mai rău!

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    8 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.