Poliția intervine în viața unui elvețian! N-o să-ți vină să crezi ce a găsit o arădeancă în portmoneul acestuia





ȘTIRI ARAD: O arădeancă ne-a demonstrat că, într-o societate atât de cinică precum e cea în care trăim, omenia încă nu este doar un cuvânt abstract, ce apare doar în dicționar.
Sterciuc Marta Andreea, mamă a șase copii, în vârstă de 32 de ani, a găsit pe stradă, un portmoneu cu aproximativ 2000 de lei, 100 de euro şi un card bancar.
În loc să-și păstreze „comoara”, ea a anunţat poliţistul din zona în care locuieşte, restituind banii şi cardul care conţinea 20.000 de lei.
Poliţiştii au reuşit, în scurt timp, să identifice persoana păgubită, un cetăţean elveţian, administrator al unei societăţi economice, din judeţul Arad. În acest mod, bărbatul și-a recuperat portmoneului cu banii şi cardul bancar, el mulţumindu-i femeii.
Conducerea Poliţiei arădene mulţumeşte doamnei Sterciuc Marta Andreea pentru atitudinea şi spiritul civic de care a dat dovadă, aceasta fiind un exemplu de urmat pentru concetăţenii noştri, care, de altfel, nu sunt la primul astfel de gest.
Comentariile portalului
A, m-am prins: vă simțiți vizat, fiind neoprotestant. Îmi pare rău, dar, inclusiv prin tutuire, manifestați o agresivitate pe lângă care ”ura” mea, pe care (...)
Și totuși, "inserezi" in diverse postări cuvântul "neoprotestant", chiar dacă nu prea are nimic cu subiectul aflat în discuție, înfierând, desigur, o grupare in care (...)
Cu tot respectul, cred că nu ar trebui să ne așteptăm la elevi perfecți pentru că aceștia pur și simplu nu există. Fiecare dintre ei au (...)