Poliția din Nădlac a prins doi tineri șoferi care conduceau sub influența alcoolului





Comunicat. Polițiștii orașului Nădlac au depistat în trafic, la sfârșitul săptămânii trecute, doi tineri care au condus autoturisme, fiind sub influența alcoolului.
Polițiștii au depistat doi tineri de 25 de ani, din Nădlac, în timp ce conduceau autoturisme pe raza localității, fiind sub influența alcoolului. În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o alcoolemie de 1,22 mg./l alcool pur în aerul respirat în cazul unuia dintre aceștia, respectiv 1,24 mg./l alcool pur în aerul respirat în cazul celui de-al doilea tânăr.
Conform procedurii, celor doi tineri le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, pe numele fiecăruia fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism, sub influența alcoolului.
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.