marþi, 6 mai, 2025

Special Arad Logo

    Policlinica Municipală, 75 de ani de funcționare neîntreruptă. Cum conservăm însă prețioasa clădire?

    de Raluca Medeleanu | 24 decembrie 2023, 12:26 PM | Recomandările editorilor | Știri Arad

    1

    Deși nu este înregistrată ca fiind de patrimoniu, Policlinica Municipală de pe Bulevardul Revoluției este o clădire aparte, fiind pentru vremurile în care a fost construită o apariție chiar modernă. Totuși, un semn de prețuire a fost făcut zilele acestea, prin amplasarea unei plăci elegante, din marmură.

    „Policlinica Municipală Arad. 75 de ani de funcționare neîntreruptă. 1948 – 2023” – stă simplu scris.

    Deși mult timp numele unității spitalicești descria bine și situația administrativă, la ora actuală Primăria Arad mai este proprietar doar într-o cotă foarte mică asupra imobilului, el fiind în mare parte privat.

    „Policlinica are un statut aparte, e o asociație de proprietari, majoritatea fiind medici”, ne-a explicat președintele Policlinicii, dr. Sârbu Adrian, la momentul în care îl abordasem pentru a afla dacă se intenționează să se amplaseze o rampă de acces pentru cărucioare, întrucât aceasta lipește la intrare și creează dificultate pentru persoanele cu dizabilități.

    policlinica municipala arad latura str ion andreescu

    Unde sunt mai mulți, e foarte dificil să miști lucrurile, să cazi de acord, să votezi”, ne-a mărturisit, însă totuși a dat de înțeles că este o achiziție luată în considerare (detalii mai multe aici: La spitale și policlinici, lifturi și rampe de negăsit. Până atunci, fiecare bolnav cum poate… · Special Arad).

    Revenind la istoria imobilului, puține date s-au păstrat despre clădire, în arhive nu am putut identifica nici măcar arhitectul căruia îi aparține concepția. Arhitecții din Arad spun însă că imobilul este o combinație de elemente Art Deco și Bauhaus. Din păcate, în loc să fie conservat și apreciat, este tratat ca un simplu imobil cu rol strict funcțional: aparate de aer condiționat, o sumedenie de cabluri, ba mai mult, pe porțiunea de piatră de la parter niște vandali cu pretenție probabil de „grafferi” s-au întrecut în mâzgâleli.

    Policlinica Municipală prezintă toate bolile tipice perioadei de veșnică tranziție în care trăim”

    policlinica municipala arad detaliu

    Este concluzia care reiese dintr-o analiză făcută de membrii asociației Pro Urbe, specialiști în arhitectură și urbanism.

    „Policlinica Municipală prezintă toate bolile tipice perioadei de veșnică tranziție în care trăim. A fost proprietatea Ministerului Sănătății, apoi a trecut în proprietatea Municipiului Arad. La începutul anilor 2000 clădirea a fost împărțită pe cabinete și vândută pe bucăți medicilor care își desfășurau activitatea în acele cabinete. Prin urmare clădirea nu mai are un proprietar, ci foarte mulți proprietari, care pe baza dreptului la proprietate fac ce cred ei de cuviință cu cabinetele lor. Și din păcate în acțiunile lor nu țin cont de valoarea în ansamblu a clădirii în care au cabinetul. Este evident că nu există o coordonare a acțiunilor în clădire și nici conștiința proprietarilor de avea grijă de o clădire cu o valoare deosebită în care își petrec o parte din viață nu există.

    Ca norocul, clădirea este foarte bine făcută. S-au folosit materiale care rezistă bine și încă există foarte multe elemente originale pe baza cărora o restaurare s-ar putea face fără probleme. Speră că vor veni și acele vremuri. Între timp în fosta Germanie de Est, la Dessau clădirea Bauhaus a rămas tot timpul proprietatea municipalității. A fost renovată iar acum este parte din Patrimoniul Cultural UNESCO. Acolo statul știe să își gestioneze patrimoniul. La noi nici privații nu știu”, nota într-un articol mai vechi Asociația Pro Urbe (citește aici textul integral: Ce să nu faci cu o clădire de patrimoniu | Pro Urbe Arad)

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Mare eroare ati comis cu prezentarea cladirii si vechimii acesteia. Aradul este condus de mai multi ani de niste demolatori de elita,urmasi ai Bratienilor,si este foarte posibil sa le vina idei cu reconfigurarea cladirii si desigur,cu „punerea ei in valoare”,mai ales ca se afla i vecinatatea impozantului monumant al Unirii,realizare de arta contemporana.

      +4 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    6 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.