marþi, 16 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Pola Zilei: Unde să fie prima parcare subterană din Arad?

    de Special Arad | 22 septembrie 2018, 4:12 PM | Pola Zilei | Recomandările editorilor

    4

    (foto: Cardok / Pinterest)

    Observând scandalul și târguiala care nu se mai termină cu privire la parcările subterane din Arad, care sunt sublime, dar lipsesc în continuare cu desăvârsire, ne-am gândit să sondăm conștientul și subconștientul arădean cu privire la această problemă.

    Gravă, pe bune, în fond în Arad se circulă în continuare ca în anii optzeci ai secolului trecut, când, în zilele cu par, treceau două Dacii, una roșie si una galbenă, plus o Salvare, într-o oră pe Bulevard.

    Mai știm și de frica administrației de revolta arădeanului comod, numai așa se explică că am rămas cam singurul oraș mai mare din vestul țării unde nu exista străzi pietonale, Mețianu fiind o glumă proastă, în fond este pietonală de când îi lumea.

    Până acum s-au pomenit două locații, cea din Parcul Eminescu fiind blocată de revolta populară, iar cele despre care se discută acum, parcările subterane de sub cele două piețe, Avram Iancu și a Catedralei, mai mult încurcă decât descurcă.

    Noi ne gândim la transformarea pietonală a întregului Bulevard, dar măcar a segmentului de la Primărie până în piața Avram Iancu, respectiv centrul istoric, cuprinzând străzile din jur, astfel încât locațiile de până acum par complet aiurea.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Sondaj: Unde să fie prima parcare subterană din Arad?

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Este făcută deja în mintea tovarășului mare primar de Arad.
      Când visează tov la cincinalele lui se gândește doar la marele realizări printre care amintim
      Unirea Aradului cu Timișoara urmând a fi cea mai tare metropola din Romanica
      Realizarea stadionului pt echipa fanion pe terenul din subcetate
      Realizarea viaductelor de pe centura în cel mai scurt timp adică 100 de ani
      Cele mai mari investiți cu bani europeni (adică la Sfântul așteaptă)
      Transformarea ștrandului din cel mai popular in nu mai știe nimeni de el
      Transformarea Aradului din Municipiu în ce mai mare Sat municipiu de judet
      Mega și mega realizare schimbarea bordurilor și regenerarea urbana
      Și acum cireașa de pe tort transformarea cetăți din unitate militara tot în unitate militara
      Asa era sa uit de marele OZN peste Mureș sa treci în peninsula uitata de timp numita ștrandul Neptun.

      +4 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru Wtf

    1 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.