vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Pola Zilei | Se retrage Falcă din politică?

    de E. Nola | 1 februarie 2019, 11:19 AM | Pola Zilei | Recomandările editorilor

    1

    Ieri, presa locală arădeană a fost luată prin surprindere, nepregătită, am zice, la aflarea veștii dramatice că primarul orașului, aflat pe metereze la București, luptând pentru diferite buzunare, a fost luat noaptea la 2 la Urgență cu ambulanța.

    Nu este prima dată, omul providențial a mai fost luat cu salvarea acum doi ani, în plină campanie electorală, semn că cedează cam des în momentele de maxim stres și consum, chiar dacă răuvoitorii bănuiesc aici și ceva jocuri de imagine.

    Noi nu suntem răuvoitori, dimpotrivă, ne agățăm așadar de o idee, propusă la mișto, din păcate, de unul dintre ziarele online arădene, întărită oarecum și de o postare a primarului revenit la Arad în care se declară obosit de „miștocăreală” și alte atacuri: oare nu se gândește, totuși, constatând șubrezenia sa fizica, să facă pasul în spate, cel puțin pentru un timp, să se refacă, să-și adune forțele risipite, având în vedere atât propriile sale interese, cât și cele ale comunității?

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Sondaj: Se retrage Falcă din politică?

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Da oare Aradul nu a obosit de moartea latenta în care se afla.
      De mistocareala de care a avut parte atâția ani forțată de încăpățânarea personajului incapabil sa facă ceva bun pt Arad.
      Și noi am obosit sincer am ajuns la cel mai slab nivel al istoriei.
      Un sătuc cu nume de municipiu uitat de timp adus în aceasta situație de acest tovarăș.

      +2 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru Wtf

    7 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.