Pola Zilei: De ce a ales Primăria 11 case pentru renovare completă și nu șase sau doișpe?
În ultima clipă, între Moș Nicolae și Crăciun, Primăria – prin Gheorghe Falcă, desigur – a anunțat că 11 case dintre cele care ar trebui supraimpozitate din cauză de paragină vor fi reabilitate complet pe banii Primăriei.
Arădenii, neobișnuiți cu astfel de cadouri de la Ghiță, au sărit în sus de bucurie, auzind mai ales că, în viitor, Primăria (prin același Ghiță) va mai alege și alte case care vor fi renovate din cap până-n picioare pe cheltuiala Primăriei, adică folosind banii publici pentru renovarea unor imobile, proprietăți particulare.
Am fost surprinși și noi, dar după ce am văzut casele indicate, 11 în cap, am început să ne întristăm. De ce tocmai unșpe și de ce acestea(?), mai ales că din punct de vedere arhitectural-urbanistic aceste case alese nu reprezintă nicio valoare, poate una sau două, aflate pe str. Eminescu, celelalte fiind case cu un singur nivel, aflate, e drept, în stare avansată de degradare, dar astfel de părăginituri sunt cu miile prin Arad.
N-am înțeles rațiunea, dincolo de faptul că Primăria are sau închiriază ceva spații în aceste imobile, nu vedem niciun rost al reabilitării lor pe banii noștri.
Vă întrebăm, de aceea, pe dumneavoastră, stimații noștrii cititori, mult mai destepți ca noi, nemaivorbind de cititorii altora:
Comentariile portalului
Ca la noi la nimeni . Furturi pe fata . Minciuni . Ne iau banii si pe urma ne dau peste nas cu ei .
Cum adică atenționează??????? Pe bune!!!!!!!!!
Vrem pasaje subterane, pentru ce ? Ca primaria sa inchirieze benzile de circulatie de la suprafata smecherilor proprietari de terase ?