Pola Zilei: Cine să fie, cine să fie… al doilea vice?

Alegerea viceprimarilor a fost și este în continuare pentru Gheorghe Falcă precum fiertul țuicii pentru oamenii mai serioși de la țară.
Trebuie să fii foarte atent, să nu scapi nimic din vedere, altfel vei face ceva care e în loc de apă, dar pișcă sau ceva mult mai periculos care te poate omorî la o adică.
Astfel încât omul nostru de la Bruxelles a organizat un spectacol cum nu s-a mai văzut la Arad, păcat că nu ne bagă nimeni în seamă, nu de alta, dar ședința de ieri a CLM ar fi putut ajunge virală chiar la nivel mondial.
Oricum, intenția este clară: nu cumva să ajungă cineva care se și pricepe și e de capul lui, nu a lui Ghiță, într-o funcție cât de cât în administrația locală, fiindcă astfel europarlamentarul ar putea rămâne fără obiectul muncii.
Nu știți care e acela: păi, puterea, dragilor, controlul de dragul controlului, ochii pe butelie și pe ferestrăul care încearcă să taie creanga de sub el.
Orașul? Ce-i cu orașul? A, vorbiți de Arad? Păi spuneți așa, nu o mai dați cotită cu orașul.
Și ca să nu spuneți că nu v-am dat, măcar noi, posibilitatea de a alege, iată:
Comentariile portalului
Ați scos-o și pe asta. Ați greșit o expresie banală și nu aveți puterea să recunoașteți. Și mai dați și lecții. De (...)
Armatura, ati citit bine. DV atunci cand nu mai aveti argumente, incepeti sa va betonati. Sa fiti tare in gura, chiar daca ceea ce scrieti e lipsit de fond. Seara (...)
Poate credeți că am scris aici comentarii pentru dvs. Nu. Îmi place să cred că ziarul ăsta are și cititori. O parte vor fi e acord cu mine alț (...)