joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Pola Zilei: Ce veți face, unde veți merge de Zilele Aradului?

    de E. Nola | 6 august 2022, 8:58 AM | Pola Zilei | Recomandările editorilor

    1

    Randi (foto: Instagram)

    O întrebare oarecum de vacanță, dar destul de importantă, din moment ce Primăria care ne administrează și ne gospodărește pune la bătaie cam juma de milion pentru săptămâna în care, de pe acum în mod tradițional, serbăm ziua de când orașul a devenit liber și regal.

    Programul e pe măsură, economie pe toate planurile, dar mai sunt și evenimente demne de interes, este drept, oricum pentru cei puțini, din moment ce, ca de obicei, cei mulți vor merge la concertele de vedete de care eu acum aud prima oară – mă rog, e drept, nu mai sunt copil –, nemaivorbind că, așa cum a publicat Primăria, astea costă cel mai mult, celelalte, mai sofisticate, precum expoziția de Art Nouveau, reprezintă din punctul de vedere al cheltuielilor mizilicuri, de fapt. Pare, cel puțin pentru mine, cam populist rău de tot să dai aproape 20 de mii de euro pentru concertul Andrei și al lui Randi cu Alexandra Stan, dar asta este, asta vrea poporul, zice Bibi, oricum, dacă chiar n-are ce face, se poate plimba lejer printre bodegi, de la primărie până la Biserica Roșie, că asta, oricum, nu îl costă nimic.

    Așadar, vă întrebăm, stimații noștri, mult mai culturali decât ai lor, ce veți face: vă grăbiți acasă din Grecia, Croația, Italia sau, Doamne feri, Spania să asistați la concertul la concertul popular de la Bidi?

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Sondaj: Ce veți face, unde veți merge de Zilele Aradului?

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Lasa un raspuns pentru Tarkus

    9 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.