Pola Zilei: Acuma, pe bune, pe cine veți pune ștampila în Mai?





Având în vedere venirea primăverii și dramele fără șir care se întâmplă în lumea politică din țară și de peste hotare, ne-am gândit s-o dăm oarecum pe serios și să vă întrebăm, așa, din timp, acum ce veți face la alegerile prezidențiale din Mai?
Desigur, problema cea mare ține de eliminarea din cursă a celui care promitea și marea și sarea, fără să mai vorbim de apă, aer și pământ. Pe deasupra, încă nu știm cine va rămâne în locul lui: Simion ori fătuca aceea care până acum nu prea știa cine e Soros ăla sau cela și care e problema cu el. Bine, ar mai fi un înlocuitor, chiar dacă nu pe față așa, dar cam palpabil. E vorba, desigur, de Victor Ponta, cel care poartă șepci a la Trump și promite reformarea sistemului care l-a născut și l-a crescut. Cu Antonescu tot pe acolo suntem, mai ales că cel mai aproape de Călin este Crin, nu-i așa?
Și atunci n-am zis nimic de Doamna cu mănușa, cea care zice că Georgescu de fapt de la ea a furat atât ideile cât și cuvintele. Așa că vedeți, înlocuitori cu duiumul, fără să mai vorbim de cei fără nume, unii chiar eliminați din cursă fără să-i bage nimeni în seamă.
Și uite așa, pe nesimțite ajungem și la Nicușor Dan, un ardelean – e din Făgăraș – care a ajuns primar la București și rezolvă probleme de matematică cum alții își trag mănuși de box sau își pun șepci a la Trump.
Așa că, hai, acum să vă vedem!
Comentariile portalului
Unde e ura, grobianismul, intoleranta si proasta crestere in acel discurs lasand la o parte continutul ezoteric destinat credinciosilor? As zice ca apelativele de tip "diliu", "limacsi", "scrantit", "pleava", samd (...)
Probabil are ceva post la Dinamo
„Dragii mei, victoria luminii nu va fi decisă niciodată prin alegeri ci va fi generată din inimi aprinse care nu renunță, din conștiințe trezite”, își începe Georgescu mesajul. „Î (...)