joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    PNL Arad anunță că zahărul și pâinea se vor da pe cartelă la sediile sale din municipiu. Urmează și salariile…

    de Alin Olteanu | 6 martie 2020, 10:09 AM | Politikos | Topic special

    6

    Am forțat titlul! Nu e decât un fake, dar nu e departe de adevăr, fiindcă la cum se comportă PNL în Arad, noi, cei trecuți de 40 și ceva de ani ne lovim peste frunți și ne aducem aminte cu frică de cum era pe vremea lui Ceaușescu. Dacă atunci era vorba despre partidul-stat, acum e vorba de partidul-primărie (Mulțumesc, Lajos!).

    Ia uitați ce anunțuri se primesc în cartierele Aradului, astăzi, în anul de grație 2020: „În atenția asociațiilor de proprietari. Având în vedere curățenia de primăvară care va avea loc în cartierul… în perioada 1-3 aprilie 2020, vă rugăm să întocmiți o cerere (către Primăria Arad-serviciul edilitar), semnată și ștampilată de președintele de bloc, care să conțină solicitările dumneavoastră în legătură cu toaletarea pomilor și a spațiilor verzi din jurul blocului”. Până aici, nimic ieșit din comun.

    Dar, acum, atenție: „Cererile vor fi preluate la sediul PNL din cartierul … după cum urmează…” Adică, Primăria Arad strânge cererile la sediul partidului…

    Dar de când și-a schimbat Primăria Arad numele în PNL Arad? Voi știți?

    Cât despre ceea ce o să se întâmple la sediile PNL unde se strâng cererile… n-are rost să mai vorbim. Doar să spunem că e an electoral și că o să se vorbească despre vot, așa ca între colegi, adică între președintele asociațiilor de locatari (majoritatea!) care depune cererile la partid și președintele organizației de cartier PNL.

    Astea fiind zise, să mulțumim partidului și conducătorului iubit pentru că ne ușurează viața și ne taie pomii din jurul blocului la schimb cu votul din 2020. Glumeam amar, bineînțeles… dar, trebuie să subliniem, asta e o campanie electorală jenantă.

    Anunțul în forma sa originală:

    89375399 10157078399108907 1065910084279730176 o

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

      • Stimabilă…DNA nu e Kanal D… sau Antena 3. Ai ceva de reclamat? …fă-o in puii mei!
        E sec 21 și voi încă habar n-aveti sa va ștergeți la gură.

        DNA Arad:
        Arad, str. Vârful cu Dor nr.17-19, camera 329 (în sediul I.P.J. Arad), jud. Arad.

        Telefon: 0257/207.132
        E-mail: [email protected]

        Sa te văd dacă mai ești așa guralivă!

        +1 voturi
        +1
        -1
        • Mai exista si institutia autosesizarii.
          Oricum nu s-ar intampla nimic. S-ar fi intamplat daca local administratia ar fi fost pesedista. Justitia functioneaza pe stil portocaliu sau nu functioneaza.
          In apararea lor cei de la primarie vor spune ca nu au nicio legatura cu anuntul si cei de la PNL vor spune ca nu fac altceva decat sa faciliteze pentru asociatiile de proprietari chestia cu toaletarea (in realitate un cretin proces de defrisare specific Falca: Stihl und Schweighoffer ”Efizienz und Erfolg in dritten Welt!”)

          +1 voturi
          +1
          -1

    Lasa un raspuns pentru Anonim

    1 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.