marþi, 24 iunie, 2025

Special Arad Logo

    Platforma X, deținută de Elon Musk, inaccesibilă

    de - | 10 martie 2025, 6:59 PM | Internaţional

    0

    A picat rețeaua X (fostă Twitter). Elon Musk, proprietarul rețelei, nu a oferit până în acest moment explicații sau detalii despre motivele care au dus la aceste întreruperi neașteptate.

    Mai mulți utilizatori, inclusiv din România, au semnalat dificultăți majore în accesarea feed-ului pe rețeaua X (fostă Twitter), după ora 17.30. În timp ce unii vedeau mesajul că pagina se încarcă, alții întâmpinau un buton „Retry” (n.r. Reîncercați).

    Se pare că X se confruntă cu a treia problemă majoră într-o singură zi, utilizatorii raportând din nou dificultăți de conectare și vizualizare a conținutului. Potrivit tomsguide, peste 40.000 de plângeri au fost înregistrate pe Downdetector în timpul celei de-a doua întreruperi, mulți afirmând că nu reușeau să încarce rețeaua de socializare.

    X (fostul Twitter) a fost frecvent criticat pentru a oferi un teren fertil pentru teorii conspiraționiste, știri false și dezinformare. În acest context, întreruperea serviciului a fost întâmpinată cu ironii și comentarii de la mulți utilizatori, care au remarcat că platforma, cunoscută pentru controversele și disputele politice, a devenit brusc inaccesibilă.

    sursa: Știri pe surse

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.