vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Pistru și echipa lui și-au retras candidaturile împotriva lui Falcă: „Nu vrem să legitimăm o ilegalitate!”

    de Andrei Fuliaș | 19 aprilie 2017, 7:11 PM | Politikos

    2

    Anunț bombă venit dinspre PNL Arad cu doar o zi înainte de alegerile interne pentru conducerea Organizației Județene a partidului. Eusebiu Pistru și toată echipa sa (Ion Șcheau, Adrian Țoca, Ioan Cristina, Cristian Urzică, Călin Abrudan, Ioan Ulici etc.) și-au retras candidaturile pentru funcțiile de conducere din Comitetul Județean Executiv al PNL Arad.

    Contactat telefonic de Special Arad, Eusebiu Pistru a explicat motivele pentru care atât el, cât și cei care l-au susținut, au decis să își retragă candidaturile: „Da, este adevărat că atât eu, cât și cei care mă susțin, am decis să ne retragem candidaturile. Motivul este unul cât se poate de simplu. În acest moment noi am contestat modul în care sunt organizate aceste alegeri. Această contestație a fost depusă la București, la sediul partidului, și așteptăm un răspuns. Nu putem să candidăm la niște alegeri care încalcă statutul partidului. Nu vrem să girăm rezultatul alegerilor prin candidaturile noastre. Eu sunt foarte sigur că cei de la Centru ne vor da dreptate nouă, în vederea contestației depuse și că aceste alegeri vor fi invalidate. De altfel, la sediul județean al partidului au și sosit deja două adrese prin care conducerea centrală avertizează asupra modului în care sunt organizate aceste alegeri”.

    În același timp, mai multe voci din interiorul taberei care îl susține pe Eusebiu Pistru pentru conducerea județeană a liberalilor arădeni susțin că „aproximativ 60-70 de persoane din municipiu, oameni pe care ori nu-i cunoaște nimeni din partid, ori n-au mai activat de ani de zile, au fost invitați să fie delegați în cadrul acestor alegeri și să voteze, dar prezența lor a fost condiționată: doar dacă votează cu Falcă”.

    Totodată, alte persoane care au fost deja numite ca delegați ai organizației municipale spun că „ni s-a spus ca atunci când votăm, să facem poză la buletinul de vot, ca să fie ei siguri că l-am votat pe Falcă, cum putem să-l votăm pe Pistru atunci, că dacă iese tot Falcă ne dă afară din partid?!”.

    Alte surse din interiorul PNL Arad susțin că nu există niciun dubiu asupra faptului că organizarea acestor alegeri încalcă flagrant statutul și regulamentul Partidului Național Liberal. „Din ce știu eu, vorbim despre vreo șapte cazuri în care Falcă și echipa lui de organizare încalcă statului partidului. De la numărul de delegați de la nivel de municipiu, la numărul de delegați din organizațiile din județ. În plus, vorbim aici despre Organizația Municipală, care și-a desemnat delegații. Care Organizație Municipală, că la alegerile de la municipiu a fost o mascaradă. Au fost numiți în funcții Bîlcea, Geanina Pistru și Bibarț. Atât! Păi ei sunt Organizația Municipală? Să fim serioși, cei de la București vor da de pământ cu ambele așa-zise alegeri de la Arad”, ne-a declarat unul dintre liderii cu vechime ai liberalilor arădeni, care din motive bine întemeiate dorește să își păstreze anonimatul.

    Rămâne de văzut ce decizie vor lua cei din conducerea națională a PNL în privința contestațiilor depuse de cei care nu îl mai vor pe Gheorghe Falcă în conducerea județeană a partidului și care consideră că modul în care acesta dorește să țină în continuare frâiele organizației este unul fraudulos. Un lucru este cert, la alegerile de mâine, nu vor avea loc alegeri, deoarece nu există contracandidați. Astfel, Gheorghe Falcă și echipa sa vor mai câștiga un mandat în fruntea organizației județene a PNL Arad… cel puțin până la răspunsul celor de la Centru.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Lasa un raspuns pentru dac

    2 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.