Peste 800 de copii vor concura la Concursul Internațional de dans și muzică „Ghiocelul de Argint”





Palatul Copiilor Arad organizează, în perioada 30 martie – 1 aprilie, Concursul Internațional de dans și muzică „Ghiocelul de Argint”. Deschiderea evenimentului va avea loc vineri, 31 martie, la Teatrul Clasic „Ioan Slavici”, începând cu ora 9:30.
„Peste 800 de participanți din peste 30 de orașe din ţară şi străinătate (Serbia, Ungaria, Bulgaria, Republica Moldova, Macedonia, Ucraina) se vor întrece anul acesta la competiție”, a spus prof. Ioana Lung, coordonator concurs.
Programul concursului
Concursul de dans va debuta, vineri, 31 martie, la ora 9:45, după Festivitatea de deschidere, la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” iar competiția de canto va fi găzduită de Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad, începând cu ora 10:30.
Competiția aflată la a 24-a ediție este organizată de Palatul Copiilor Arad, sub egida Ministerului Educației Naționale, cu sprijinul ISJ Arad și a partenerilor și sponsorilor.
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.