sâmbãtã, 18 iulie, 2026

Special Arad Logo

    Peste 500 de magistrați au semnat, până vineri la prânz, scrisoarea de solidaritate. Patru dintre judecători sunt din Arad

    de Adriana Barbu | 12 decembrie 2025, 2:17 PM | Naţional | Topic special

    0

    Peste 500 de magistrați se regăsesc deja pe lista de semnatari ai scrisorii de susținere a celor doi colegi, Raluca Moroșanu și Laurențiu Beșu, după incidentele petrecute în urma difuzării documentarului Recorder „Justiția capturată”. Pe lista făcută publică și actualizată de judecătoarea Sorina Marinaș am identificat patru judecători din Arad. Ieri, la lansarea acestei inițiative, nu descoperisem niciun judecător sau procuror de aici în rândul primilor 180 de magistrați care și-au asumat scrisoarea publică.

    Astăzi, mai multe voci din justiție ne-au rugat să ne uităm și în cealaltă parte, să fim obiectivi și să analizăm și cine sunt cei care reclamă problemele de aici. Tot voci apropiate justiției ne-au atras atenția că numărul semnatarilor scrisorii este extrem de mic comparativ cu numărul judecătorilor și procurorilor din România, undeva la câteva mii de magistrați.

    recorder kovesi

    Laura Codruța Kövesi, prima pe listă

    De la acel moment, însă, și până la momentul la care scriem acest articol, numărul celor care au semnat scrisoarea a depășit 500, în fruntea listei regăsindu-se unul dintre cele mai grele nume ale justiției din România.

    Tot de la acel moment până acum în presă au apărut dezvăluiri despre judecătorii și procurorii care au criticat sistemul, lupta din interiorul justiție părând a se purta în aceaste zile în mass-media.

    Revenind la lista semnatarilor, vedeta apărută pe listă este șefa Parchetului European, Laura Codruța Kövesi, care s-a alăturat astfel celor care protestează față de atitudinea de la vârful justiției din România, alături de alți, pe moment, 517 semnatari. Lista este deschisă, în fapt, acum, de fosta șefă a DNA, Laura Codruța Kövesi.

    „Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în mod clar că magistrații se bucură de libertatea de exprimare atunci când semnalează disfuncționalități instituționale grave sau abuzuri care afectează funcționarea sistemului de justiție”, a declarat Laura Codruța Kövesi celor de la G4Media. Întreaga declarație făcută acestora o puteți citi AICI.

    Printre semnatari se află și 33 de judecători ai Curții de Apel București.

    Arădenii de pe lista semnatarilor

    Au semnat, însă, scrisoarea judecători și procurori de la mai multe instanțe și parchete mari din țară: București, Brașov, Craiova, Sibiu, Oradea, Satu Mare, Ploiești, Iași, Timișoara, Baia Mare, dar și de la instanțe mai mici, inclusiv patru judecători de la Arad.

    Neagu Adrian, de la Tribunalul Arad, se regăsește ca semnatar pe poziția 291; Neagu Ana-Maria, tot de la Tribunalul Arad, pe poziția 292. Pe poziția 386 îl regăsim pe Urziceanu Liviu, de la Judecătoria Arad, iar pe poziția 433 pe Anamaria Renata Vida, de la Tribunalul Arad.

    Cum arată scrisoarea pe care au semnat-o cei 518 magistrați în funcție sau pensionari? Iat-o:

    „Subsemnații, judecători și procurori,
    Având în vedere repercusiunile ce se preconizează cu privire la colegii noștri Laurențiu Beșu și Raluca Moroșanu, dar și mesajele contradictorii publicate de Secția pentru Judecători și Secția pentru Procurori, facem următoarele precizări.
    Ne exprimăm public solidaritatea cu magistrații care au avut curajul de a sesiza problemele și presiunile din sistemul de justiție.

    Adevărul și integritatea nu trebuie sancționate, ci protejate.
    Tăcerea nu este o opțiune atunci când valorile profesiei sunt puse în pericol.
    Totodată, subliniem că aspectele semnalate de colegii mai sus menționați nu sunt izolate. Disfuncționalități profunde și sistemice persistă, iar asumarea lor este esențială.
    Justiția are nevoie nu doar de curaj, ci și de o reformă reală, onestă, pentru a putea rămâne liberă, dreaptă și credibilă — în slujba cetățeanului.”

    Lista celor 518 magistrați

    Mai jos puteți vedea lista semnatarilor acestei scrisori, valabilă pentru vineri, ora 12.00

    1. Kovesi Codruta Laura – procuror sef EPPO
    2. Mihaela Niță – Curtea de Apel București
    3. Ruxandra Grecu – Curtea de Apel București
    4. Alina Gulutanu -CA București
    5. Corina Ciobanu-CA București
    6. Cristina Grecu – CA Bucuresti
    7. Marilena Neacsu – CA București
    8. Mariana Constantinescu – judecator pensionar CAB
    9. Cristina Craiu – judecator pensionar CAB

    10. Veronica Găina – judecator pensionar CAB
    11. Risantea Găgescu-judecător CAB pensionar
    12. Raluca Cîrjan – jud pensionar CAB
    13. Bogdana Orasanu – jud pensionar CAB
    14. Ioana Constantin-fost judecător CAB
    15. Ionuț Matei-jud pensionar ICCJ
    16. Anca Alexandrescu – jud pensionar ICCJ
    17. Anca Viciu – jud pensionar ÎCCJ
    18. Sorina Marinaș – Curtea de Apel Craiova
    19. Andrei Bodean – Parchetul militar de pe lângă Curtea Militara de Apel
    20. Antonia Diaconu – DIICOT ST Pitești

    21. Valentin Teodorescu – DIICOT ST Ploiești
    22. Ioan Fundătureanu – Curtea de Apel Pitești
    23. Diana Musuroiu – CA Pitesti
    24. Pîrlea Alexandru Claudiu -PT Suceava
    25. Maria Rădulescu – Judecătoria Ploiești
    26. Achiței Dragoș Bogdan – Tribunalul Prahova
    27. Ardelean Cristian – PT Bihor
    28. Ciprian Cosniță – Parchetul militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj
    29. Ciprian Man – Parchetul militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj
    30. Ciprian Puie – Parchetul militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj

    31. Dornici Viorel – Parchetul militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj
    32. Cătălina Padeanu – Curtea de Apel Craiova
    33. Lăncrănjan Alexandra – PICCJ
    34. Cosmin Iordache – procuror
    35. Raluca Mirică – PICCJ
    36. Ionela Bălan – DNA
    37. Ramona Jardieanu – DNA
    38. Mihaela Beldie – procuror
    39. Mihai Ghica – CA Cluj
    40. Marius Vâlcu – PICCJ

    41. Marius Vartic – fost procuror DNA
    42. Sortan Monica – CA Cluj
    43. Răzvan Alexandru Bara – PT Brașov
    44. Ramona Mungiu – PCAB
    45. Raluca Gheorghe – DNA
    46. Liviu Cîrneciu-Tribunalul Covasna
    47. Alexandra Dordea-DIICOT
    48. Marian Clement Virgil-PJ Gherla
    49. Arpinte Nicoleta-procuror pensionar
    50. Deriuș Laura-PJ Sector 1

    51. Iulian Nica-PM Cluj
    52. Carnariu Bianca Diana-DIICOT ST Satu Mare
    53. Ioan Amariei-procuror
    54. Palaghia Monica-PMTM Iași
    55. Nicolae Carlescu-procuror
    56. Cătălina Stoian-PCAB
    57. Morar Ciprian-PT Bihor
    58. Sas George Florin-DIICOT
    59. Cristian Jarca-PJ Oradea
    60. Sorin Beteringhe-PCA Oradea

    61. Moroiu Laura-Tribunalul Neamț
    62. Cristi Danileț-judecător pensionar
    63. Ioana Maria Câmpean-Tribunalul Timiș
    64. Lavinia Rus-procuror
    65. Ana Mureșan-PICCJ
    66. Daniel Florin Ungureanu-PCA Ploiești
    67. Cazac Anca-Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov
    68. Mateescu Mihaela-PJ Brașov
    69. Dumitru Alexandra-Judecătoria Cluj
    70. Antonia Novitchi-Tribunalul Timiș

    71. Pîrvu Ana Maria-PT București
    72. Andrei Doncea-PJ Cornetu
    73. Ursuț Cristian-PJ Buftea
    74. Andreea Luca-PJ Buftea
    75. Andrei Cristian-PJ Buftea
    76. Claudiu Eduard Corobană-Tribunalul București
    77. Radu Ganea-PJS 2
    78. Diac Ana Maria-PTB
    79. Ancuța Ailene-Tribunalul Iași
    80. Mirtha Elena Meleaca – CA Craiova

    81. Mihai Negulescu – DIICOT
    82. Emanuel Mihoc- PT Sibiu
    83. Anda Ungurean – Tb Botoșani
    84. Mihaela Bojin – Tb Brașov
    85. Bocai Tudor Florin – PT Hunedoara
    86. Anca Boeriu DIICOT
    87. Maria Rîmniceanu -DIICOT
    88. Lilișor Câțu – DIICOT
    89. Cătălin Moraru – DIICOT
    90. George Gavrilă – DIICOT

    91. Florea Sanda Cristina – PT Ilfov
    92. Codreanu Alexandru – PT Brașov
    93. Baciu Maria Magdelena – PJs1
    94. Tisu Cristina – PT Bihor
    95. Rarinca Felicia Tincuta – Tb Brașov
    96. Nanu Vladimir – DIICOT
    97. Monica Cornea – PT București
    98. Cristea Emilia – PT București
    99. Daniel Giorgian – PT București
    100. Ungurean Andreea Elisabeta – jud Cluj Napoca

    101. Sadîc Zafer – Pt Constanța
    102. Sava Diana – Jud Brașov
    103. Pîslaru Doina – DIICOT
    104. Alexandra Crina Tanasa – Tb pentru minori și familie Brasov
    105. Negulescu Raluca – DIICOT
    106. Raducu Mihai – DIICOT
    107. Răducu Mădălina – DIICOT
    108. Simion Daniel – PJ Iași
    109. Mitrofan Iuliana Floarea – Tb Bistrița Năsăud
    110. Vasut Claudia Diana – PJ Oradea

    111. Soltan Alexandru – PICCJ
    112. Ungureanu Cerasela – procuror pensionar
    113. Alma Dundev – PT Mureș
    114. Claudiu Dorian Statache – PJ Brașov
    115. Cerbu Mircea Theodor – Jud Brașov
    116. Cristina Moisa – CA Brașov
    117. Zârnă Ioana Artemiza – PJ Buftea
    118. Cosmin cristescu – DIICOT
    119. Corina Dinică – DIICOT
    120. Cristina Dufour- DIICOT

    121. Paiuși Marius – PCAB
    122. Adriana Alexe – PICCJ
    123. Cosntantin Mîndroceanu – PJ Buftea
    124. Radu Emilia – Pj Buftea
    125. Minea Grigoraș Cristina Florentina – Pj Buftea
    126. Ana Maria Păun – Pj Buftea
    127. Ștefăniță Gogea DIICOT
    128. Tudor Filip – PJ s6
    129. Alexe Adriana – PICCJ
    130. Tudor Vasiu – PT Mureș

    131. Cristina Gogea – CA Brașov
    132. Iulia Crișan – PJ s4
    133. Bogdan Niculescu – DIICOT
    134. Cosmin Puiulescu – DIICOT
    135. Rus Bogdan Florin – PJ s4
    136. Iordache Irina – PJ s1
    137. Dan Bubuiug – DIICOT
    138. Adrian Țîrlea – PTB
    139. Alexandra Pop- PJ Brașov
    140. Gherghina Alina Nicoleta -PJs6

    141. Dinga Adrian – PJ Iași
    142. Marius Borta – PJ s4
    143. Ioana Vlaston – PT București
    144. Bucșă Nicoleta – PJ Iași
    145. Alexandru Ghinea – PT București
    146. Andrei Iustin Costel – PJ Sibiu
    147. Andreea Vișan – PJs6
    148. Zlate Nadia – DNA
    149. Enescu George – DIICOT
    150. Valeriu Iordache – PT Argeș

    151. Alina Andrițoiu – PICCJ
    152. Ancuța Andrițoiu – PCA Brașov
    153. Căpăstraru Mila Ramona – PJs3
    154. Constantin Botea – PJs6
    155. Vlad Crăciun – PT București
    156. Ioana Pasculet – CA Cluj
    157. Florin Zeres – Tb Sibiu
    158. Violeta Andrei – DIICOT
    159. Dumitru Alexandru Daniel – PJ Buftea
    160. Bradea Vlad – DIICOT

    161. Botea Raluca Cristiana – procuror pensionar
    162. Oana Bunea – CA Timiș
    163. Scorta Robert – PMTMT
    164. Florentina Ivăncioiu – Tb București
    165. Radu Dusa – CA Cluj
    166. Vlad Alexandru Bențan – DIICOT
    167. Ioan Gaga – Tb Cluj
    168. Cosmin Constantin Andrei – Pj Făgăraș
    169. Tokos Lehel – DIICOT
    170. Ghenu Andreea – DNA

    171. Simona Stefăniu – DIICOT
    172. Teona Gabriela Boteanu – Tb Cluj
    173. Ibănescu Larion Alexandra – PT Vaslui
    174. Maria Filip – Tb specializat Cluj
    175. Bogdan Ștefăniu – DIICOT
    176. Todea Laurențiu – PT Timiș
    177. Pop Ciprian – PJ Luduș
    178. Vîlceanu Florin – Tb București
    179. Silvia Pietraru – PT Argeș
    180. Constantin Grăjdeanu – PT Bacău
    181. Taghiev Ramona – PCA Bacău
    182. Antaloae Ovidiu – Jud Oltenița
    183. Alexandru Marin – PT București
    184. Șerban Viorel – PCAB
    185. Felicia Vlad – PCA Brasov
    186. Corina Dragu – PCA Brasov
    187. Ioana Nicoară – PMT Cluj
    188. Roșca Anda Elena – jud Cluj
    189. Iulia Ianovici- PT satu Mare
    190. Baldea Diana – procuror pensionar

    191. Ducu Gavril – PT București
    192. Andrei Drăgan – PT București
    193. Alexandra Barea Brezae – Tb Bucuresti
    194. Elena Blidaru Mateescu – Tb Bucuresti
    195. Olaru Camelia- Pj s4
    196. Alexandra Simona Manescu – Tb Bucuresti
    197. Denisa Iordan – Pjs6
    198. Platon Mihai Felix – PJs1
    199. Pecincu Alina – PJ Iasi
    200. Cristea Stefan Georgian – PT Iasi

    201. Stefan Ispăsoiu – PCA Brasov
    202. Grip Paul Tudor – Tb Covasna
    203. Bojin Bogdan – PJ Rupea
    204. Rosca Sergiu – Pj Cluj Napoca
    205. Vieriu Tudor Ionut – PT Bacau
    206. Vieriu Dorina – Pj Roman
    207. Mihai Valentin – DIICOT
    208. Radu Adrian – PT Brasov
    209. Corina Unguras Ciausu – Tb Cluj
    210. Rares Ciausu – DIICOT

    211. Mădălina Bîrlog – Tb Bucuresti
    212. Simona Anghel – Pt Bucuresti
    213. Drăgan Adrian – DIICOT
    214. Oana Valeria Nas – Tb Bucuresti
    215. Manuela Orzata – Tb Bucuresti
    216. Ciorba Eva – PJ SM
    217. Mare Georgiana – Tb Sibiu
    218. Cocosila Corina – PT Giurgiu
    219. Cincă Valeriu Bogdan – PJs3
    220. Carnariu Mihai Madalin – DIICOT

    221. Bunduc Marian Catalin – DIICOT
    222. Bocai Mihaela – PJ Alba Iulia
    223. Popa Alina Diana – DIICOT
    224. Rusca Alexandra Ioana – Tb Iasi
    225. Alexandra Mocanu – Tb Bucuresti
    226. Marta Chis – procuror pensionar
    227. Andreea Busulescu – Tb Bucuresti
    228. Mihai Zgripcea – PICCJ
    229. Cosmin Ungureanu – PT Vâlcea
    230. Rebecca Dinu – Tb Bucuresti

    231. Cristina Ionescu Lupeanu – Tb Bucuresti
    232. Mihaela Moacă– Pt Bucuresti
    233. Florin Cîrciumaru – PCA Bucuresti
    234. Secota Iuliana Georgiana – Tb Gorj
    235. Ghiugan Ionela Mariana – jud pensionar
    236. Alina Simionescu Baron – Tb bucuresti
    237. Varvara Maria Cristiana – PT Iasi
    238. Olimpia Maria Trastau – DIICOT
    239. Moraru Alina- DNA
    240. Mandache Ionut – DNA

    241. Coca Daniel Alin – DNA
    242. Alămaie Andreea Lavinia – PJs3
    243. Mihai Stanciu – procuror pensionar
    244. Ionuț Cosmin Măgureanu – PJs3
    245. Camelia Stanciu – procuror pensionar
    246. Stefan Balanescu – PICCJ
    247. Vlad Andrei Dontu – PJs6
    248. Irina Hrusca – judecator pensionar
    249. Nicodim Ioan – procuror pensionar
    250. Madalina Nicoleta Vârtopeanu – CA Bucuresti

    251. Răduică Lucian – PT Mehedinti
    252. Baches Andreea – PJ Zarnesti
    253. Iuliana Velniciuc Ciuparca – Tb Cluj
    254. Bucur Ioana – PJ Cluj
    255. Munge Mircea Florin – DIICOT
    256. Bordianu Dragos – DIICOT
    257. Dâscă Adrian Nicolae – PCA Iasi
    258. Filită Cristia Dragoș – Pj s3
    259. Neacsu Mirel Emanuel – Jud Bolintin Vale
    260. Marcu Corina Andreea – PJ Tg Mures

    261. Bulz Julieta – proc pensionar
    262. Stanță Doina – proc pensionar
    263. Ana Maria Ghiață – Tb Iasi
    264. Tabirta Lorin – DIICOT
    265. Tabirta Mihaela- PJ Tulcea
    266. Diana Calinescu Dragan – PT Bucuresti
    267. Nas Bogdan Emil – PT Bucuresti
    268. Cristea Ana – DIICOT
    269. Nica Loredana – DIICOT
    270. Candale Laura Camelia – Tb Bistrita Năsăud

    271. Dinu Mihai Adrian – PT Bucuresti
    272. Dărângă Ioana Codruta – PICCJ
    273. Lorelei Golea – Jud. Brasov
    274. Alexandra Vărzaru – PICCJ
    275. Florin Daniel Cășuneanu – proc pensionar
    276. Emanuela Dulgheru – jud. Pensionar
    277. Madalina Munteanu – Jud Brasov
    278. Monalisa Mircea Gherasim – Jud.Suceava
    279. Andrei Claudia Ioana –Jud Suceava
    280. Sofrone Florina – PJs2

    281. Florin Cârciumaru – PCAB
    282. Ciurcă Roznovăț roxana – PT Iasi
    283. Bordianu Plesescu Roxana Angela – PJ Iasi
    284. Marinel Mihai Nicolae – DIICOT
    285. Ivan Maria – Jud. Bistrita
    286. Cudalb Adrian Dan – PT Bucuresti
    287. Panainte Iulian – PJ Iasi
    288. Dumitru Alexandru Florentin – DIICOT
    289. Ioana Alin Costin – PT DB
    290. Fit Cosmin Marius- Pj Baia Mare

    291. Neagu Adrian – Tb Arad
    292. Neagu Ana Maria – Tb Arad
    293. Marius Stancu – CAB
    294. Laura Nicoleta Bosie – CAB
    295. Dănut Cătălin Manea – CAB
    296. Nebunu Georgeta Ramina – Pjs5
    297. Dana Cristina Burduja – PICCJ
    298. Abutnăriței Andreea Ionela – CA Brasov
    299. Catalin Borcoman – procuror
    300. Irina Sfîca – DIICOT

    301. Georgiana Cecilia Giurgiu – Tb Sibiu
    302. Dogaru Anamaria – PJs4
    303. Fânariu Stefan – PT Iasi
    304. Florin Lucian Arion – PCA Ploiesti
    305. Filip Radu Daniel – PT Bucuresti
    306. Paul Teodor Leontica-procuror
    307. Buzamat Irina – TB Braila
    308. Pintea Razvan Mihaita –Pj Baia Mare
    309. Ciocoiu Mihaela – PJ Videle
    310. Bratu Tiberiu – PJs6

    311. Catalin Marginea – DIICOT
    312. Anca Elena Stefanescu – Tb Bucutresti
    313. Starasciuc Ana Maria – PCA Bucuresti
    314. Florina Dinescu – PCA Bucuresti
    315. Ioana Madalina Mihai – Jud. Brasov
    316. Florea Ionela – proc pensionar
    317. Patras Alexandra Maria- PT Iasi
    318. Mintari Mihaela – DIICOT
    319. Cristina Georgiana Ciulpan – PJs6
    320. Baran Florin – DIICOT

    321. Marius Romas – PT Ilfov
    322. Mihaela Pacuraru – PT Ilfov
    323. Marcela Antofie –Tb ilfov
    324. Andreea Tiglăr – PJ ploiesti
    325. Radu Oprescu – PT Ilfov
    326. Diana Rusu –CA Brasov
    327. Angela Hanga – Farcas – PJ Oradea
    328. Gabriela Brandiu – PT Iasi
    329. 318. Taus Simona – CA Brasov
    330. 319.Tarnovschi Alexandra – PT Bihor

    331. 320.Marius Lita – CA Brasov
    332. 321. Anca Codreanu – CA Brasov
    333. 322.Melinda Codreanu – CA Brasov
    334. 323.Necula Mihai – PJ Brasov
    335. 324.Meszaros Tiberiu – Tb satu Mare
    336. 325.Gradina Valetina Laura – PCMA Bucuresti
    337. 326. Mihai Bălănescu – TB Bucuresti
    338. 327.Căruțasu Ioana – DIICOT
    339. 328.Madalina Potarniche – CA Brasov
    340. 329.Gîtan Dan Andrei – PJ Cluj
    341. 330.Dan Constantinescu- PT Braila

    342. 331.Arina Corsei Vultureanu – DIICOT
    343. 332. Mare Felix – PJ Sibiu
    344. 333.Ciprian Dominte – DNA
    345. 334.Georgian Husti – PJ Oradea
    346. 335.Florin Bogdan Munteanu – procuror
    347. 336.Ana Maria Gorcea – PJ Sibiu
    348. 337. Bogdana Irina Pînta – Pj Sibiu
    349. 338.Mihai Laura Adina – PT Cluj
    350. 339.Monica Munteanu – PCA Bv

    351. 340. Sergiu Cosoreanu – Tb Brasov
    352. 341.Stan Bianca Amalia –Pj Buftea
    353. 342.Soponar Adriana – Tb Satu Mare
    354. 343.Gabriela Chihaia – CA Brasov
    355. 344. Vlad Neagoe – CA Brasov
    356. 345.Antonescu Romeo – jud pensionar
    357. 346. Paisa Cristina – PJ Cornetu
    358. 347.Alba Radu – DNA
    359. 348.Andreea Beatrice Popa – Tb Brasov
    360. 349. Bîrgoan Andree –PJ Iasi

    361. 350.Alexandru Puiu – Pt Bucuresti
    362. 351.Tudor madalin Hurducaciu – PT Brasov
    363. 352.Madalina Voiculescu – PTB
    364. 353.Ioana Meszaros – PT Satu Mare
    365. 354.Baches Cristian Ionut – Jud Brasov
    366. 355.Balasanu Alexandru – Tb Botosani
    367. 356.Maria Bobocel – PTB
    368. 357.Simon Oana – DIICOT
    369. 358.Daciana Deritei – prc pensionar
    370. 359.Monea Crina Corina – proc pensionar

    371. 360.Badan Mihai Claudiu – DNA
    372. 361.Esanu Mihai – PJ Iasi
    373. 362.Marian Andrei Marius – PJ Constanta
    374. 363. Monica Nicola – jud pensionar
    375. 364.Liana Anisoara Cocis – jud pensionar
    376. 365. Maxim Cezar Sebastian – PJ Bistrita
    377. 366. Chiper Adrian- Jud Zarnesti
    378. 367.Ioana Maftei – Tb Barsov
    379. 368.Elena Ecaterina Grama – Tb Brasov
    380. 369.Ene Silviu – PJs3

    381. 370. Cristea Dănuț – DIICOT
    382. 371.Hălălău Cosmin – DNA
    383. 372.Cornaciu Larisa – Pj Brasov
    384. 373. Iulia Lupu – Tb Timis
    385. 374.Dordea Alina – Tb Sibiu
    386. 375.Raluca Munteanu – Pjs2
    387. 376.Stere Corina – PJ Constanț
    388. 377.Alexandru Liviu Clocieru – Pj Întorsura Buzaului
    389. 378. Cristina Boaje – Tb Bucuresti
    390. 379.Cristolovean Adrian – PJ Roman

    391. 380.Sergiu Cosoreanu – Tb Brasov
    392. 381.Paiusi Liviu – PJ Iasi
    393. 382.Cosmina Mihaela Colcieru – PJ Zarnesti
    394. 383. Adina Fundatureanu – CA Pitesti
    395. 384.Ecaterina Florea – Tb Bucuresti
    396. 385.Bursuc Andreea Claudia – DIICOT
    397. 386. Urziceanu Liviu – Jud Arad
    398. 387. Alexandru Nistor Cîrstoc – Pt Ilfov
    399. 388.Sava Alexandra Teona – PJ Harlau
    400. 389.Eva Emanuel – PJ Iasi

    401. 390.Carmen Dena – DIICOT
    402. 391.Alexandru Adrian Anghel – PTB
    403. 392.Olteanu Mihaela – CABrasov
    404. 393.Andrada Ioana Petrescu- PJ Pitești
    405. 394.Sofranca Dragos Vlad – PJs1
    406. 395.Miron Andreea Daniela – Pj Satu Mare
    407. 396.Grumezescu Iulaiana Gina – PJ Iasi
    408. 397.Balbenco Dragos – PJ iasi
    409. 398.Corda Liviu – Tiberiu – PCA Cluj
    410. 399.Vîntu Ana Maria – Tb Bistrita Nasaud

    411. 400. Benchea Vlad Cristian – PJ Avrig
    412. 401.Sohoroca Florin – PT Bistrita Nasaud
    413. 402.Grip Alexandra Laura – Tb Harghita
    414. 403.Anca Loredana Gheorghiu – PJ Brasov
    415. 404.Liviu Bontea – Tb Covasna
    416. 405.Vlad Gabriel Ciocan – PJ Pitesti
    417. 406. Pîrvanescu Florin Daniel – Jud Brasov
    418. 407. Pîrvanescu Theodora Maria – Jud Brasov
    419. 408.Fabiana Gabriela Sosoi – Pjs6
    420. 409.David Maricel – Pt Ilfov

    421. 410.Secheres Cristiana Gesara – PJs2
    422. 411.Ioedan Laurentiu – PCAB
    423. 412.Alin Bodnar – Tb Bucuresti
    424. 413.Dragos Calin – CAB
    425. 414.Lucia Zaharia – CAB
    426. 415.Grajdeanu Oana – PT Bacau
    427. 416.Grajdeanu Constantin – PT Bacau
    428. 417.Ana Maria Candet – jud pensionar
    429. 418.Irina Raclaru – PJ Sighisoara
    430. 419.Irina Isar – Pjs2

    431. 420.Mihnea Stoicescu – Tb Bucuresti
    432. 421.Stela Stoicescu – Tb Bucuresti
    433. 422.Andreea Oana Nica – DNA
    434. 423.Babos Florin Eugen – Jud Jibou
    435. 424.Diana Madalina Budau – Jud Bacau
    436. 425. Adriana Grigore – Jud pensionar
    437. 426.Andronie Violeta Diana – Jud Brasov
    438. 427.Alexandru Olaru – PJ Giurgiu
    439. 428. Olteanu Dragos – PCA B
    440. 429.Ramona Dumitru – PJ Giurgiu

    441. 430.Naghiu Dida Adina – PCA Oradea
    442. 431. Anda Mutu – PJs5
    443. 432.Brindea Dan Eugen – PT Salaj
    444. 433. Anamaria Renata Vida – TB Arad
    445. 434.Pecincu Alexandru – jud pensionar
    446. 435.Cristea Oriana Lavinia – PJ Harlau
    447. 436.Ghidarcea Cristian Lucian – jud Brasov
    448. 437. Raluca Vestemanu – PCA Brasov
    449. 438.Simon Cristina Ingrid – PT Bihor
    450. 439.Tatar Emanuela Anca – PJs5

    451. 440.Mitocaru Bianca Elena – PJs5
    452. 441. Mocanu Vlad – jud. Câmpulung Moldovenesc
    453. 442. Mocanu Macar Ioana – jud. Câmpulung Moldovenesc
    454. 443.Agisuna Hacan Emrah – Pj Buftea
    455. 444.George Victor Ciornei – PJ Urziceni
    456. 445.Ana Maria Stoica -Tb Bucuresti
    457. 446. Bacinschi Cristina – PJ Iasi
    458. 447. Stoica Florin – PT DB
    459. 448.Hodorogea Ana Maria – PCA Iasi
    460. 449.Negrut Catalina – PCAB

    461. 450.Lavinia Cobiscan – Tb Bucuresti
    462. 451.Botezatu Andreea – Tb Brasov
    463. 452. Sorin Flontea – Pt Salaj
    464. 453.Sohorca Florin – PT Bistrita Nasaud
    465. Andreea Grancea – CA Iasi
    466. Stanculeanu Maria Gabriela – CA Iasi
    467. Moraru Marius Andrei – CA Iasi
    468. Mititelu Maricica – CA Iasi
    469. Tarlion Gabriel – CA Iasi
    470. Victoria Oana Daniela – CA Suceava

    471. Tamas Andrei – Pj Targu Neamt
    472. Spoeala Valentina – proc pensionar
    473. Mihaela Nita – CAB
    474. Ioana Nicoara – PMT Cluj
    475. Arsene Ion Catalin – pensionar procuror
    476. Pîrlea Denisa – Jud Sighisoara
    477. Irina Perjoiu – DNA
    478. Luchian Ana Maria – DNA
    479. Sergiu Carlan – Tb Cluj
    480. Crina Muntean – T Bihor

    481. Delia Mihai – DNA
    482. Fota Carmen -DIICOT
    483. Raluca Cîrjan – jud pensionar CAB
    484. Bogdana Orasanu – jud pensionar CAB
    485. Ioana Constantin-fost judecător CAB
    486. Ioana Elena Câmpean-PICCJ
    487. Teodora Sorescu-judecător pensionar
    488. Coadă Ciprian-judecător pensionar
    489. Daniela Mitrea Muntean-judecător pensionar
    490. Cătălina Dan-CAB Pitești

    491. Elena Popescu-judecător pensionar
    492. Ștefan Bălănescu-PICCJ
    493. Ioana Bâlciu-procuror
    494. Corina Voicu-judecător pensionar
    495. Rusu Larisa-procuror pensionar
    496. Lavinia Cîrciumaru-Tribunalul București
    497. Andea Băleanu-PCAB
    498. Alina Stamate Tămășan-Tribunalul Maramureș
    499. Nicolae Stamate Tămășan-Tribunalul Maramureș
    500. Ligia Coman-Tribunalul Maramureș

    501. Mihai Popa-procuror
    502. Dragoș Păduraru-procuror
    503. Marius Bulancea-procuror pensionar
    504. Cosmin Grancea-procuror
    505. Lucian Rus-procuror
    506. Ana Dana-procuror
    507. Paul Daniel Moglan-Tribunalul Bacău
    508. Horațiu Dumbravă-judecător pensionar
    509. Florin Ion – DIICOT
    510. Laurențiu Hetriuc – CA Suceava

    511. Ciulei Georgiana – DIICOT
    512. Gîdea Iulian – DIICOT
    513. Cristian Borș – DIICOT
    514. Mihai Constantinescu – DIICOT
    515. Vlad Grigorescu – DIICOT
    516. Daniela Matei – PICCJ
    517. Teofil Ilisie, PTM Cluj
    518. Dieac Ana, PCAB

    recorder justitia capturata 3

     

    Scurtă istorie de la momentul publicării documentarului Recorder

    Documentarul Recorder „Justiție capturată” a fost publicat marți seară, după ora 20.00, pe canalul propriu de YouTube și a adunat deja peste 2 milioane de vizualizări. Reportajul este o investigație despre starea justiției din România, fenomenul prescrierilor, dar și efectele relațiilor complicate dintre politică și justiție.

    Peste 20.000 de semnături au fost strânse pe platforma Declic pentru petiția care cere modificarea legilor justiției, petiție inițiată după publicarea documentarului.

    În reportajul Recorder au fost intervievați procurorul militar Liviu Lascu, Crin Bologa, fostul procuror-șef al DNA între perioadele Laura Codruța Kövesi și Marius Voineag, dar și o procuroare din DNA și o judecătoare de la Curtea de Apel, care au vorbit sub anonimat.

    Mărturiile lor au atras reacții și luări de poziție dure din partea Curții de Apel București și a Consiliului Superior al Magistraturii. Au urmat o serie întreagă de evenimente aproape la fel de spectaculoase ca și documentarul Recorder: difuzarea de către TVR a documentarului, conferința de presă a Curții de Apel București, declarația făcută la începutul conferinței de judecătoarea Raluca Moroșanu, dezvăluirile ulterioare ale celor de la Recorder cu privire la telefonul dat chiar în conferință de Lia Savonea pentru a le sugera șefelor CAB cum să răspundă la întrebarea legată de ministrul Predoiu, intrevenţia preşedintelui Nicuşor Dan  și sesizarea Inspecției Judiciare în privința datelor din documentar.

     

    Citeşte şi:

    Inspecţia Judiciară, chemată să facă verificări în legătură cu documentarul Recorder

    Președintele Dan reacționează: „Invit toți magistrații la o discuție fără limită de timp, în 22 decembrie 2025”

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.