joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    „Pescarul Măcean”, grupul pasionat care a transformat balta Macea într-un mic colț de Rai | Fotoreportaj

    de Raluca Medeleanu | 6 iulie 2018, 2:56 PM | Recomandările editorilor | Reportaj

    6

    Până acum patru ani, balta de la Macea era doar un colț sălbatic de natură unde piciorul omului arareori ajungea, din cauza vegetației bogate care împiedica accesul. Un grup de oameni pasionați însă au văzut potențialul pe care îl are locul și au trecut la treabă. Mai mulți pescari măceni au constituit astfel o asociație și au luat balta în concesiune de la Primărie Macea pe o perioadă de 30 de ani. Tot atunci au început și să o modernizeze, în fiecare an, puțin câte puțin, după posibilități, iar locul pitoresc în care s-a transformat acum balta Macea e grație trudei și dedicării lor.

    „Aici a fost mizerie, au fost gunoaie, a fost o junglă… de nedescris a fost! Nu puteai să intri pe aici, pentru că era numai apă. Primele acțiuni au fost să defrișăm, să facem loc pentru a avea oamenii unde să pescuiască. Încă mai muncim aici”, ne-a spus Florin Cioban, președintele Asociației „Pescarul Măcean”, făcându-ne un tur al împrejurimilor.

    Între timp, au făcut cinci filigorii, au introdus curent electric, iluminat (cu ajutorul Primăriei), ba există chiar și internet wi-fi, o căbănuță din lemn la intrare și o terasă unde organizează diferite evenimente.

    Plimbându-ne pe poteci, pe lângă balta în formă de potcoavă, se simțea în aer o atmosferă de vacanță, extrem de relaxantă, pe lângă îmbietoarea mireasmă a aburilor de la ciorba de pește care se pregătea la terasa panoramică. Ajungând acolo, domnul Florin ne-a arătat și trofeele care vor fi înmânate câștigătorilor concursului de pescuit organizat astăzi, cu prilejul Festivalului Părădăicilor.

    În urmă cu două săptămâni s-a mai organizat și un concurs de pescuit de noapte, unde s-au înscris cincizeci de participanți. Astăzi, concursul din cadrul festivalului amintit mai sus a început la opt dimineața. La tot locul, printre verdeața încântătoare, am văzut cum stăteau oameni la câte două undițe, mulți veniți împreună cu copiii care învață de mici acest sport direct de la tată, bunic etc.

    Se pescuiește cu două bețe la fiecare pescar, peștii capturați fiind apoi cântăriți de arbitri, pe urmă eliberați înapoi în lac. Există specii de crap, hamur, știucă, șalău și somn pitic, despre care domnul Florin ne-a spus că le dă bătăi de cap pescarilor, căci somnul pitic e primul la momeală și oprește capturile mai mari.

    „Asta e deja a treia ediție. Cea mai mare captură va lua locul întâi. Peștii se eliberează în totalitate în cadrul concursului, este pescuit sportiv «catch and release». Se premiază cel mai mare și cel mai mic pește prins și cantitatea cea mai mare. Avem treizeci și cinci de participanți, toți localnici, căci la noi Festivalul Părădăicilor e și un fel de zilele comunei și astfel dedicăm concursul comunității locale”, ne-a spus Florin Cioban.

    Festivalul Părădăicilor continuă sâmbătă, 7 iulie, când se organizează concursul de ciclism „Festivalul Părădăicilor – Pe Biciclete” pe ruta de o lungime de 37 km: Macea – Grăniceri – Macea, iar duminică se organizează expoziția de produse tradiționale arădene, dar și a părădăicilor măcene, ce se va desfăşura sub sloganul „Festivalul Părădăicilor – în Expoziție” şi un program artistic. Locul de desfăşurarea va fi Curtea Castelului Csernovics din Macea.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Atâta știu românii, să meargă să se înbuibe la pescuit, cică „sportiv” … și să bage alocool la greu, pe marginea belții.
      Și neapărat CONCURSURI! Fără de ele nu se poate. Cupe și diplome care să dovedească cât de „mari” pescari sunt ei.

      Dar nu văd că apa în care pescuiesc are probleme. Este o „ciorbă de alge”!

      --1 voturi
      +1
      -1
      • E si asta un talent, recunosc, ca din ceva pozitiv sa reusesti sa „extragi” motive de indignare. Nici nu este prima data, mai aveai ceva impotriva unei actiuni de curatare a deseurilor aruncate de altii…

        Banuiesc…pescuitul ar trebui interzis (sportiv / semi-sportiv, indiferent!), iar pestii declarati persoane non-umane…

        0 voturi
        +1
        -1
        • Ce este pozitiv după tine … „specialistule”? Că te-ai aruncat direct cu felicitările … și de fapt nu ai habar de ce ai făcut-o.
          Ce nu am dreptate? Am scornit-o? Nu-i nevoie să știi să citești. Trebuie doar să te uiți la poze.

          Hai spune-ne tu cam de ce arată balta cum arată? Că văd că te plictisești și te bagi iar în seamă.

          --1 voturi
          +1
          -1
          • Departe de a fi specialist, nici macar pescar…de cand am lasat copilaria in urma, cu inocenta ei. Deci imi asum ghilimelele :)!

            Balta arata, evident, mai bine decat atunci cand au luat-o in primire. Probabil asta ti-a scapat, cat si acel: „Inca mai muncim aici.”

            Dar, desigur, pentru a ajunge la aceasta informatie, chiar trebuia citit articolul :).

            Acum astept si eu, cu interes si fascinatie, sa detaliezi restul motivelor de indignare, de dinaintea asterisk-ului.

            0 voturi
            +1
            -1
          • Iar in privinta plictisului:
            1. Un comentariu precum al tau postat in 23, la un articol din data de 6, ar putea fi interpretat de catre un rau-voitor drept dovada pentru ce ii acuzi pe altii;
            2. Niciodata – cata vreme te am partener de dialog!

            0 voturi
            +1
            -1

    Lasa un raspuns pentru Captain Hook

    8 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.