Vor fi evaluate performanțele administratorilor celor 5 întreprinderi publice subordonate Consiliului Local Municipal Arad





Consilierii vor aproba un proiect de hotărâre ce prevede stabilirea criteriilor prin care vor fi evaluate performanțele administratorilor întreprinderilor publice aflate în subordinea Consiliului Local Municipal (CLM) Arad.
Măsura este stabilită în baza prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a
întreprinderilor publice în care se stipulează următoarele:
În termen de 9 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, autoritatea publică tutelară
procedează la modificarea şi completarea, după caz, a contractelor de mandat aflate în derulare,
prin încheierea de acte adiţionale, cu nivelul minim al indicatorilor-cheie de performanţă aprobaţi
prin decizie de către AMEPIP.
Refuzul administratorului de încheiere a actelor adiţionale la contractele de mandat atrage
revocarea din funcţie a acestuia, fără a fi îndreptăţit la plata de daune-interese.
La sfârşitul primului exerciţiu bugetar de la data modificării şi completării contractelor de
mandat în condiţiile alin.1, membrii consiliului de administraţie al întreprinderii publice vor fi
evaluaţi de către un expert independent, persoană fizică sau juridică, ale cărui servicii se achiziţionează în conformitate cu prevederile Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare, de către autoritatea publică tutelară. AMEPIP poate asista autoritatea publică tutelară în acest proces, la solicitarea expresă a acesteia. Rezultatul evaluării se transmite către AMEPIP în termen de 15 zile.
Dacă din raportul de evaluare, întocmit în temeiul alin. (3), rezultă neîndeplinirea culpabilă
a indicatorilor de performanţă, adunarea generală a acţionarilor, convocată în acest scop în termen de 30 de zile, hotărăşte revocarea din funcţie.
5 întreprinderi în subordinea CLM Arad
Întreprinderile publice care funcționează în subordinea CLM sunt CET Hidrocarburi SA, Compania de Transport Public (CTP) SA, Gospodărirea Comunală SA, Recons SA și Târguri, Oboare, Piețe (TOP) SA.
Prin acest control se va analiza, printre altele, în ce măsură investițiile au fost realizate din sursele proprii ale întreprinderii, în ce perioadă au fost recuperate creanțele, dacă obligațiile legale au fost achitate în termenul legal, ponderea cheltuielilor salariale în raport cu cheltuielile totale, rata profitului brut, rata de retenție a clienților, ducerea la îndeplinire a hotărârilor luate în Adunarea Generală a Acționarilor, noi locuri de muncă adăugate în cursul anului, ori monitorizarea proceselor de transparență și comunicare și publicarea pe pagina proprie de internet a obligațiilor de raportare. De asemenea, un criteriu introdus în evaluare este și rata membrilor de sex feminin care ocupă funcții de director.
În documentul de mai jos puteți consulta punctajul care se oferă fiecărui indice de performanță:
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)