Percheziții la persoane bănuite de fals în înscrisuri sub semnătură privată





La data de 15 decembrie a.c., polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Arad, sub coordonarea procurorului de caz, cu sprijinul luptătorilor S.A.S și al Serviciului Criminalistic au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, emis de magistrații Judecătoriei Arad, pe numele unui bărbat de 50 de ani și a unei femei de 39 de ani, ambii din municipiul Arad.
În urma perchezițiilor efectuate au fost descoperite 12 carnete de sănătate pentru animale de companie, 7 fiole de vaccin precum și documente cu valoarea probatorie, toate fiind ridicate de polițiști, în vederea continuării cercetărilor.
De asemenea au mai fost descoperite 5 exemplare de Bichon maltez, cu vârsta mai mică decât cea prevăzută de lege pentru comercializare.
Cercetările sunt continuate într-un dosar penal, întocmit pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată și despărțirea puilor de mamă înaintea împlinirii vârstei de minim 8 săptămâni, în vederea comercializării.
Comentariile portalului
exista tari in lume ,unde taierea nejustificata a unui copac este comparabila cu o crima
Cine nu-l cunoaște pe Luca, chiar crede ce se scrie pe aici și ce declară. Competență maximă pe partea de infrastructură rutieră ...
Trebuia cerut raport complet: stradă / zonă unde s-au plantat, câte bucăți, ce specie și prețul per pom. Iar ulterior ar trebui verificat câți s-au prins și (...)