Percheziții în cazul unor persoane bănuite de pornografie și viol! DIICOT a ajuns și la sediul unei redacții din Iași





La data de 13 septembrie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași au efectuat, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iași, 4 percheziții, la locuințele unor persoane bănuite de pornografie infantilă și viol, precum și la sediul redacției unei instituții de presă.
În urma probatoriului administrat în cauză, procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iași au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a două persoane, bănuite de pornografie infantilă și viol.
În cauză, s-a reținut faptul că, în vara anului 2020, persoanele bănuite ar fi constrâns persoana vătămată minoră să întrețină raporturi sexuale cu unul dintre aceștia. Activitatea infracțională ar fi fost filmată cu un telefon mobil, iar, ulterior, filmarea ar fi fost distribuită către alte persoane.
La data de 13 septembrie a.c., materialul conținând scene cu caracter pornografic explicit ar fi fost publicat și pe site-ul unui cotidian local.
Au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 6 telefoane mobile, un laptop, precum și date informatice.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași și jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este