Percheziții DNA la Primăria Craiovei și alte 5 locații ale municipiului





Procurorii DNA efectuează astăzi percheziții la Primăria Craiova, în legătură cu proiectul Water Park, au declarat pentru Agerpres surse judiciare. Aceleași surse susțin că printre persoanele vizate ar fi și funcționari din primărie.
Sediul Primăriei Craiova este doar unul dintre locurile percheziționate de către procurorii DNA, astăzi, în municipiul Craiova.
Potrivit Comunicatului trimis de DNA „procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și infracțiuni îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, ce ar fi fost comise în perioada 2013 – 2014.
În cursul zilei de 27 noiembrie 2014, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 6 locații situate în mun. Craiova, din care una este o instituție publică, iar restul sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații şi din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.”
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)