duminicã, 5 mai, 2024

Special Arad Logo

    Percheziții de amploare la prietenii lui Vlad Pascu, tânărul care a provocat accidentul de la 2 Mai

    de - | 14 septembrie 2023, 9:09 AM | Naţional

    0

    Polițiștii și procurorii DIICOT fac joi dimineața 11 percheziții în București. Sunt vizați adolescenți din familii cu posibilități materiale, care ar fi vândut droguri în Capitală, dar și pe litoral. Aceștia sunt bănuiți că ar fi furnizat droguri la petreceri private.

    Descinderile de joi, 14 septembrie, vizează pe de o parte cercul de prieteni al lui Vlad Pascu, alături de care se afla pe litoral în momentrul tragediei de la 2 Mai, dar și distribuitorul acestora de droguri. Sursele Adevărul arată că au loc percheziții și la mama lui Vlad Pascu, care ar fi acuzată de infracțiuni contra înfăptuirii justiției. Aceasta ar fi încercat să șantajeze martori în cauza în care e vizat fiul său și să-i convingă să facă declarații care să fie favorabile fiului său.

    Cine sunt cei vizați de percheziții

    Printre cei vizați de ancheta DIICOT se află Duma Tudor zis Maru, un apropiat al lui Vlad Pascu. Din cercul lui Maru fac parte și persoane consumatoare de droguri, care, spun aceleași surse, sunt implicate în punerea în circulație a drogurilor de risc și mare risc. Este vorba despre Anghel Rafael George, zis „Rafael” sau „Rafa”, de 20 de ani, Bîtică Andrei-Cătălin, zis „Andrei” sau „Paco”, de 18 ani, Marei Ahmed, zis „Ahmed” sau „Moody”, de 18 ani.

    Aceştia s-ar afla în cercul infracțional extins din care face parte și Vlad Pascu. Toți patru au fost observați împreună, alături și de alte persoane, în judetul Constanța,

    În noaptea de 18-19 august 2023, cei patru au fost văzuți împreună, alături și de alte persoane, la Constanța. Au fost cazați în același imobil și există posibilitatea ridicată, conform informațiilor oferite de anchetatori, să fi consumat împreună substanțe interzise. Acest lucru s-ar fi întâmplat înaintea producerii tragicului accident de la 2 Mai din dimineața zilei de 19 august.

    La data de 14 septembrie 2023, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, efectuează 11 percheziții domiciliare, în municipiul București, în două cauze penale, pentru investigarea unor infracțiuni de trafic ilicit de droguri, punerea la dispoziție a locuinței pentru consumul ilicit de droguri, precum și infracțiuni contra înfăptuirii justiției.

    ,,Operațiunea Hidra”, derulată în această dimineață, vizează adolescenți proveniți din familii cu importante posibilități materiale, care și-au desfășurat activitatea în București, precum și în stațiunile de pe litoralul Mării Negre, în timpul sezonului estival.

    Din cercetări, conform comunicatului DIICOT; a reieșit că cei în cauză ar fi specializați în distribuirea de cannabis, comprimate ecstasy, MDMA, cocaină, dar și alte droguri sintetice, în diverse locații, restaurante și cluburi de lux, majoritatea clienților drogurilor comercializate de către ei fiind consumatori constanți, persoane cu un potențial financiar ridicat.

    Persoanele ar fi furnizat diverse droguri de risc și mare risc la petreceri private, care au avut loc în diverse locații private din București, la care, de asemenea, au participat persoane cu potențial financiar ridicat.

    Aceștia ar fi procurat drogurile în diferite modalități, fie prin intermediul unor dealeri, fie prin comenzi online.

    De asemenea, polițiștii vor pune în executare 3 mandate de aducere, precum și mai multe citații, urmând ca persoanele în cauză să fie conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, pentru audieri și luarea măsurilor legale.

    În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic intern de droguri de risc și mare risc și deținere de droguri de risc și mare risc, în vederea consumului propriu, punerea la dispoziție a locuinței pentru consumul ilicit de droguri, precum și infracțiuni contra înfăptuirii justiției.

    Mai multe detalii AICI

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.