luni, 12 mai, 2025

Special Arad Logo

    Pentru mită de 20000 de lei, vicepreședintele CJ Caraș-Severin a primit șapte ani și jumătate cu executare!

    de - | 17 noiembrie 2015, 10:44 AM | Naţional

    0

    Tribunalul Caraș Severin a dat, ieri, sentința în dosarul în care DNA l-a trimis în judecată pe Ionesie Ghiorghioni, vicepreședintele CJ Caraș Severin, pentru trafic de influență, după ce a fost prins în flagrant primind 20.000 lei în biroul său. Deşi nepotul său, Cosmin Ghiorghioni, a recunoscut toate acuzaţiile procurorilor, a fost prins în flagrant, iar la percheziţie în seiful din casa sa au fost găsiţi bani dintr-o şpagă anterioară dată în timpul monitorizării sale de către DNA, omul de încredere a lui Frunzăverde a continuat să susţină că acuzaţiile sunt “o dezinformare a organelor de anchetă”. Conform pressalert.ro, instanța l-a condamnat pe Ghiorghioni la şapte ani şi patru luni închisoare cu executare, iar nepotul său, care a fost folosit ca “săgeată” pentru a încasa o parte din bani, pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, a primit un an şi patru luni închisoare cu suspendare sub supraveghere cu un termen de încercare de trei ani.

    Sentinţa nu este definitivă putând fi contestată la Curtea de Apel Timişoara.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.