Am fost întrebat de multe ori, de oameni de condiție diferită, dar toți supărați, de ce l-am omorât pe Ceaușescu? Și, trebuie să recunosc, am avut la rându-mi, de multe ori tentația de a căuta un răspuns sincer la această întrebare. De fiecare dată, în loc de răspuns am găsit circumstanțe.

Da, avem, după Ceaușescu, libertate. Câtă avem. Prea multă, după unii, deranjați mai degrabă de excesul de zel în exercitarea libertății, fapt destul de evident, de exemplu, în timpul campaniei împotriva măsurilor de tot felul din perioada pandemiei. Desigur, este greu de înțeles cum funcționează un „mușchi” atrofiat după decenii de inactivitate, greu de înțeles și de acceptat că libertatea nu este absolută și că nu poate fi exercitată corect fără înțelegerea și acceptarea ideii de necesitate. Nu mai insist. Amintesc doar că libertatea câștigată după căderea lui Ceaușescu îmbracă diferite forme, de la libertatea de a călători, la libertatea cuvântului sau cea de a protesta, de a activa în organizații sindicale sau politice și așa mai departe. Da, aveam nevoie de libertate, ne-a durut că ne era furată, zi de zi, dar am răbdat. Mult. Până-ntr-o zi în care ni s-a oferit posibilitatea de a ieși în stradă. De fapt, până-ntr-o zi în care, deja în stradă fiind, ne-am adus aminte de libertate și am invocat-o. Până atunci, strigam că vrem „jos Ceaușescu” sau „jos dictatura” – este și ăsta un semn că „umbrele” care au asigurat condițiile declanșării protestelor voiau doar detronarea lui Ceaușescu și a dictaturii sale, dorința de libertate a oamenilor a venit din afara zonei umbrite…

Acum nu mai sunt atât de sigur că au vrut și altceva decât eliminarea fizică a lui Ceaușescu. Atât. Pentru că spiritul lui a fost și este mereu prezent printre noi, de parcă ne-ar fi în genă. Așa se face că, tineri sau mai puțin tineri, șefii devin în scurt timp mici Ceaușești și iau decizii în toate domeniile. Mai ales în cele care le sunt total străine. Se cuvine să exemplificăm, nu-i așa?

De mulți ani ne este greu să asociem cuvintele „cultură” și „Arad” fără să simțim durere. Vă amintiți ca în ultimii 30 de ani Aradul să fi fost condus de vreun primar sau „prim secretar” cu aplecare spre cultură? Și totuși, de la Dan Ivan până la Gheorghe Falcă și Călin Bibarț, toți au luat decizii de „organizare și re-organizare” a culturii arădene până au reușit să facă un „ceape cultural” din care nimeni nu mai înțelege nimic. Directorii sau „managerii” nu mai știu să decidă nici măcar în probleme atât de evidente încât și-un copil ar putea-o face. Nu și ei. Așa se face că, în plin val patru al pandemiei, cu sute de îmbolnăviri zilnice și zeci de morți, ceea ce a mai rămas din Teatrul de marionete programează spectacole pentru copiii aduși cu autobusul din grădinițe. Pentru că managerul Bogdan Costea (aflat în carantină din cauză că are Covid!) nu a avut curajul sau nu a vrut să decidă că nu-i cazul să riște îmbolnăvirea în masă a copiilor sau a personalului marionetist (în condiții normale, aș fi scris „personalul Teatrului de marionete”, numai că singura instituție profesionistă de marionete din țară a fost desființată, tot printr-o decizie a Ceaușeștilor vremii – unul dintre ei, Gheorghe Falcă). Despre calitatea actului artistic din perioada de tristă funcționare a „ceapeului” cultural din Arad, nu vreau să pomenesc. Și nu-i vorba doar despre producțiile instituțiilor profesioniste (Teatrul de stat și aproape defuncta Filarmonică), ci despre toate „producțiile” finanțate din capitolul bugetar „activități culturale”. Să sperăm că primarul Călin Bibarț își va reveni la timp din extazul fotografiilor făcute cu statuia baronului Neuman și va lua el decizia firească în cazul spectacolelor programate la „marionete”. Sau, dacă tot își bagă nasul în toate problemele care exced competențelor silvice, măcar să-și asume public răspunderea. Sunt curios, totuși, cui i se va face dosar penal dacă se vor îmbolnăvi copiii la spectacole: managerului bolnav de Covid, sau primarului bolnav de putere? De fapt, sunt curios doar ce scuze vor găsi, pentru că știu foarte bine că nu va fi nimeni sancționat. Pentru că ei, aleșii noștri se comportă de parcă ar fi aleșii lui Dumnezeu și își iau libertatea de a se juca inclusiv cu sănătatea noastră.

Bibi, într-un exercițiu de cultură (foto: flacara-rosie.ro)

Nu altfel face și „prim secretarul” județului, Iustin Cionca, cel care pozează în omul echilibrat și serios, care face tot ce-i „omenește posibil” pentru binele oamenilor din județul „liberal Arad”. Și uneori, pozele astea îi reușesc, oamenii fiind în continuare convinși că e „om bun, gospodar”. Nu contest, dar una-i să fii bun și gospodar și alta să ai viziune, una-i să verși lacrimi de crocodil pe tastatura calculatorului de la Consiliul județean că nu-ți ajung banii să construiești spitale și alta să spui tot adevărul. De exemplu, să recunoști că ai avut în față un proiect prin care se propuneau investiții, nu neapărat colosale, în medicina primară (în dispensarele comunale, dar și în medicina de familie), dar pe care fie nu l-ai înțeles, fie l-ai ignorat pur și simplu. Și l-ai avut cu câțiva ani înainte de pandemie. Sigur, nu presupunea licitații pentru contracte babane, din care toată lumea are de câștigat (dintre cei direct implicați, evident), dar, odată pus în practică acest proiect, ar fi putut reduce presiunea  asupra spitalelor despre care tot spui, acum, că n-ai bani să le întreții. Așa ar face un gospodar cu adevărat bun: ar asculta de specialiști și ar începe construirea casei de la o fundație sănătoasă, trainică, nicidecum nu ar începe cu vopsirea țiglelor. Pentru orice om cu viziune, este limpede că o medicină primară sprijinită să-și facă treaba, înseamnă mai puțini bolnavi în spitale, deci inclusiv reducerea cheltuielilor cu tratamentele. Și totodată înseamnă o populație sănătoasă, mai aptă să lucreze. Pe mine s-ar putea să nu mă credeți, dar poate îl veți crede pe Ilie Bolojan, președintele CJ Bihor, cel care, în perioada în care a fost primar a făcut din Oradea un oraș de pus în ramă. Omologul din Bihor al gospodarului Iustin Cionca, spunea recent că va propune primăriilor din județ să investească banii din PNRR în reabilitarea dispensarelor „pentru că dacă nu creăm condiții mai bune pentru medicina primară tot mai mulți oameni vor ajunge în spitale, cu costuri și timpi de vindecare mai mari”. Și mai spunea Bolojan că a discutat cu Asociația Medicilor de Familie despre „alocarea unor fonduri de la CJ Bihor pentru dotarea unor cabinete de medicină de familie cu aparate, cu ecografe, de exemplu, așa încât oamenii să-și poată face analizele la medicul de familie”, dar și despre „cofinanțarea unui asistent sanitar comunitar, care să se ducă periodic la vârstnicii din sate, să vadă ce probleme mai au, să le ia glicemia, să le verifice tratamentul, să le facă programări, poate și să-i ducă cu mașina la medicul de familie” (întregul interviu din eBihoreanul îl puteți citi aici).

Cam asta înseamnă să ai viziune și să fii preocupat cu adevărat de oameni, cam asta înseamnă să gândești o infrastructură sanitară eficientă, nu să te bagi ca musca-n lapte în problemele sindicale ale medicilor, nici să le spui medicilor, în plină pandemie, cum să-și facă treaba (asta mi-au spus-o mai mulți medici!).

Cu siguranță Ilie Bolojan nu a făcut el această strategie, de unul singur sau cu vreun fost ziarist angajat la CJ , ci o fi primit-o de la specialiști. Cu deosebirea că el, iată, îi ascultă pe specialiști și se bazează pe ei, semn că nu are în ADN nicio urmă de genă ceaușistă – plus, o fi având cu ce se lăuda acasă, nu trebuie să aducă dovezi cât de mare șef este.

Repet, un  proiect asemănător a avut pe masă și Iustin Cionca, dar a ajuns repede și definitiv în sertar. Dinainte de pandemie. El însă are altă „strategie”, pe care-o bocește din când în când pe facebook, unde mai scrie și cât de fericit este că a reușit să dea mâna cu Bolojan. Nu va spune niciodată că putea fi cu un pas înaintea lui în privința strategiei sanitare. Pentru că n-ar da bine la cititori și i-ar pica și coroana de „prim secretar” al „județului liberal” Arad. Între timp, se va minuna de reușitele lui Bolojan, fără a înțelege ce are omul ăsta de-i așa de apreciat și face atâtea lucruri grozave pentru bihoreni. Minte și bun simț, asta are!

Îi „văd” pe alde Iustin „Marini” Cionca în vizite de lucru și pe Călin „Bibi” Bibarț în ronduri la fel de lucrative și iar mă întreb: de ce l-om fi împușcat pe Ceaușescu? Doar ca să răsară ăștia și alții ca ei? Pentru că, e clar, Bolojan este deocamdată doar o excepție.