Pe urmele tatălui! Norbert, fiul lui Roli Nagy, la prima convocare sub tricolor. Alți doi arădeni îmbracă tricoul naționalei





Avea 15 ani și făcea primii pași în fotbal. Se întâmpla în urmă cu mai bine de trei decenii, iar numele lui este Roland Nagy. Copilul venit de la Șagu juca la 15 ani pentru CSȘ Gloria Arad sub comanda lui Mircea Henegar.
A învățat repede tainele acestui sport și în câțiva ani a debutat la seniorii celor de la Motorul, iar de aici a trecut la UTA. A avut un sezon foarte bun în 1991-1992, anul cu celebrul caz „Haina de blană”, dar din cauza depunctării grupării arădene, nu s-a mai bucurat de promovare. S-a transferat în vara anului 1992 la FC Brașov, iar în 1994 a făcut pasul la Steaua cu care a evoluat în Liga Campionilor. Din Ghencea a plecat în Germania, la Mainz, echipă la care împărțea vestiarul cu celebrul (acum) Jurgen Klopp. După o perioadă la Darmstadt, Roli s-a întors la UTA și a trăit din teren acel 4-3 de la Timișoara. Și-a încheiat cariera la Ineu, iar în 2014-2016 a fost antrenorul echipei UTA cu care a obținut două promovări consecutive, ca apoi să piardă barajul de promovare în Liga 1 contra celor de la Voluntari.
Foto: Roli Nagy, alături de soția sa Manuela și fiul Norbert. Au trecut câțiva ani de la această fotografie
Roli Nagy este unul dintre cele mai bune produse ale fotbalului arădean de după Revoluție. Acum, fiul său, Norbert Nagy (în fotografia reprezentativă, cel din spate, cel mai înalt din poză), va îmbrăca tricoul echipei naționale U15. Mijlocaș la juniorii de la UTA, unde este pregătit de Bogdan Oneț și Francisc Tisza, Norbi are la cei doar 14 ani un fizic de invidiat. Lotul naționalei U15 s-a format în urma unui an de selecții, în cadrul Turneului Speranțelor 2018-2019, a trialurilor interne și a celor externe. La nici 15 ani, Norbi este pe urmele tatălui său. Juniorii U15 pregătiți la această primă acțiune de antrenorii Răzvan Rotaru, Valentin Sinescu și Iulian Cojocaru, vor întâlni în zilele de 1, respectiv 3 octombrie selecționata similară a Moldovei.
Norbert Nagy nu este singurul arădean selecționat de cei trei antrenori. Raul Popa va evolua și el în meciurile cu Moldova, acesta fiind fundaș la CS Atletico Arad.
Alexandru Melniciuc (foto mai jos), este un alt arădean care va îmbrăca la nici 15 ani tricoul echipei naționale a României. Fost jucător la juniorii de la Viitorul Arad, unde a fost pregătit de Norbi Jozsa, evoluând și la grupa antrenată de Dinu Maghici, Alex s-a transferat la Prosport Academy.
Partidele de verificare se vor desfășura conform următorului program:
1 octombrie, ora 16:00: Moldova U15 – România U15
3 octombrie, ora 11:00: Moldova U15 – România U15
Lotul convocat pentru această acțiune:
Portari: Vlad Răfăilă (FC Viitorul Constanța), Vilmos Kis (FC Universitatea Cluj)
Fundași: Alin Ștefănescu (FC Viitorul Constanța), Sebastian Borza (FC Viitorul), Raul Popa (CS Atletico Arad), Florin Brășfăleanu (Universitatea Craiova), Alex Fărăgău (FC Universitatea Cluj), Mario Geană (FCSB), Iustin Sgârcitu (FCSB), Luca Popa (CSM Oradea)
Mijlocași: Valentin Gondor (CS Viitorul Oradea), Adrian Mazilu (FC Viitorul Constanța), Adrian Caragea (FC Viitorul Constanța), Norbert Nagy (UTA Arad), Victor Stancovici (CS Petrosport Ploiești), Fabiano Cibi (LPS Banatul Timișoara), Andrei Mihăilă (ACS Sport Team București), Antonio Herciu (ACS Alma Sibiu)
Atacanți: Alexandru Melniciuc (Prosport Academy), Denis Dragomir (AFC Unirea 04 Slobozia), David Nemțanu (Prosport Academy), Raul Orlandea (Gaz Metan Mediaș)
Sursa fotografiei reprezentative: frf.ro
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)