joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Update 2Au apărut imagini video cu accidentul de pe A1, în care 4 persoane au murit, iar alte 3 au fost rănite

    de Special Arad | 16 iunie 2018, 9:09 AM | Recomandările editorilor | Regional

    0

    Trei persoane au murit şi patru sunt rănite grav, în urma unui accident care a avut loc sâmbătă dimineaţa, pe Autostrada A1, între Deva şi Orăştie, în judeţul Hunedoara, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    Potrivit reprezentanţilor Serviciul Judeţean de Ambulanţă Hunedoara, trei persoane au murit şi patru sunt rănite în urma accidentului rutier produs pe A1, între Deva şi Orăştie.

    „Din primele date ar fi trei decedaţi şi patru răniţi, dintre care doi grav. Echipajele sunt la caz”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Călin Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Hunedoara.

    La faţa locului se află un echipaj SMURD şi două de la Ambulanţă.

    Din primele informaţii, se pare că impactul a fost între trei vehicule, potrivit ISU Hunedoara.

    „Primele informaţii arată că în urma impactului dintre trei autoturisme, trei oameni au decedat iar alţi patru au fost răniţi. Dintre cele patru persoane rănite, se pare că una a suferit traumatisme severe iar alte 3 sunt rănite mai uşor şi conştiente. Accidentul s-a produs pe A1, la km 355, sensul de mers Deva -Simeria. Persoanele decedate şi rănitul grav sunt încarcerate”, a spus Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara.

    Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, a declarat că o maşină care circula pe contrasens, pe A1, din direcţia Şoimuş-Simeria, s-a ciocnit cu un autoturism şi o autoutilitară.

    „În urma impactului a rezultat decesul a trei persoane aflate în autoturismul care a produs evenimentul rutier şi rănirea altor patru persoane. Se efectuează cercetarea la faţa locului”, a spus Bogdan Niţu.

    Potrivit acestuia, traficul pe Autostrada A1, între Deva şi Orăştie, este blocat, circulaţia fiind deviată pe Drumul Naţional 7.

    UPDATE

    Încă o persoană a murit în urma accidentului petrecut sâmbătă dimineaţa, pe Autostrada A1, între Deva şi Orăştie, bilanţul ridicându-se la patru morţi şi trei răniţi, potrivit ISU Hunedoara. Impactul s-a produs după ce un şofer a greşit intrarea pe A1, spre Alba, şi a pătruns pe contrasens.

    Foto: Mediafax

    UPDATE 2

    Ultimele informații apărute după accidentul petrecut zilele trecute pe Autostrada A1, Deva-Sibiu, în apropiere de Simeria, arată că vinovat de producerea accidentului este un bărbat de 70 de ani, din Petroşani, care a circulat cu autoturismul pe contrasens, intrând în coliziune cu un autoturism înmatriculat în judeţul Timiş şi cu o autoutilitară înmatriculată în Bucureşti.

    Impactul a fost surprins de camera video montată pe parbrizul unui autoturism ce se afla în trafic.

    Video: observatorulnational.ro

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.