vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Pasageri ai firmei Pletl – amenințați cu cuțitul într-o benzinărie OMV! Acuzațiile la adresa șoferilor sunt foarte grave

    de Special Arad | 12 iulie 2016, 5:23 PM | Internaţional | Recomandările editorilor

    2

    Problema turiștilor agasați și atacați de membrii unei grupări „alba-neagra” revine din nou. Conform portalului Jurnalul Românesc Austria, în urmă cu doar două zile, mai mulți pasageri ai unui autocar aparținând firmei de transport persoane Pletl au fost acostați de către mai mulți indivizi jucători de alba-neagra la o benzinărie OMV de la ieșirea din Austria.

    Aceștia l-au amenințat pe unul dintre pasageri cu un cuțit și i-au luat banii din portmoneu (2500 de euro). Potrivit unei surse apropiate victimei, ar fi fost vorba de două autocare care au staționat la locul respectiv, cu numerele de înmatriculare AR 16 PLE și AR 61 PLE.

    Șoferii autocarelor sunt acuzați că au parcat în așa fel încât camerele de supraveghere din benzinărie să nu surprindă imagini cu ei. Potrivit aceleiași surse, șoferii ar fi făcut asta intenționat, având chiar și asupra lor bile de alba-neagra.

    Până în momentul de față, firma Pletl nu a putut fi contactată pentru a-și exprima punctul de vedere în acest sens.

    postare facebook omv

    Sursa: http://www.jurnalulromanesc.at/

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Pot sa confirm si eu acest lucru. Anul trecut cand am calatorit cu firma Pletl, venind dinspre Germania spre Romania, la o benzinarie au fost mai multe persoane cu alba-neagra care s-au atasat de grupul nostru din autocar (oamenii care au iesit la o tigara sau au mers la toaleta). Soferii de pe autobuz nu au intervenit deloc, nici nu au avertizat in prealabil calatorii despre pericole (asa cum fac soferii de la Kessler de exemplu). Poate intr-adevar soferii de pe Pletl sunt complici sau doar le este frica sa intervina. Este interesanta si constatarea ca autobuzele parcheaza departe de camerele de supraveghere, pana acum nu m-am gandit la asta insa este adevarat si acest lucru. Abia acum mi-am dat seama…

      +7 voturi
      +1
      -1
    2. acum aproximativ 6 ani va pot spune cu certitudine (dzeu îmi e martor) ca șoferii de la pletl erau pe felie cu persoane care practicau astfel de jocuri. Practic unii erau și ei pasageri în autocar și au excrocat o femeie de 1500 E. Jecmaneau pe fata călătorii, când m-am apropiat m-au înlăturat cu o intimidare rar de întâlnit. Ar trebui făcută o investigație în acest caz …

      +2 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru flavius

    9 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.