marþi, 23 iunie, 2026

Special Arad Logo

    Pană pe rețeaua X a lui Musk. Utilizatori din întreaga lume raportează probleme de funcționare

    de Special Arad | 14 august 2025, 8:51 PM | Internaţional

    0

    Joi după-amiază, numeroși utilizatori ai rețelei de socializare X au raportat probleme de funcționare, platforma deținută de Elon Musk neafișând mesajele, potrivit site-ului DownDetector. Pana a fost semnalată înainte de ora 15.00 GMT (18.00, ora României).

    Utilizatori din mai multe zone ale lumii au reclamat defecțiuni și pe site-ul „Down for everyone or just me”. Totuși, problemele nu au afectat întreaga comunitate, iar o parte dintre utilizatori au putut accesa fără dificultăți conținutul de pe X.

    Până la ora 16.00 GMT (19.00, ora României), numărul sesizărilor a scăzut. Compania nu a oferit, deocamdată, un comentariu oficial privind incidentul.

    Rețeaua X, la fel ca alte platforme online, se confruntă periodic cu astfel de întreruperi. Ultima pană majoră a avut loc în luna martie și a durat câteva ore.

    Citește și: Concursul pentru șefia Companiei de Apă Arad – criterii croite pe măsura actualului director? – se întreabă o inteligență artificială

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.