Mă tot uit la patriotismul ăsta care se dezlipeşte de pe sufletul românilor, ca o etichetă care devine pancardă. Cu haştag. Neapărat cu haştag. Şi nu ştiu ce să fac cu el! Dacă îl întreb de ce a ajuns în halul ăsta de pancardă o să creadă că-l jignesc. Dacă-l admir o să creadă că-l persiflez. Dacă-l ignor o să creadă că l-am uitat. Aşa că o să scriu despre el.

Fuse aniversarea sau comemorarea, că n-am înţeles, celor 100 de ani scurşi de la cea mai mare bătălie câştigată de Armata Română în Marele Război. Adică în Primul Război Mondial. La Mărăşeşti.

Acum 100 de ani au murit acolo 335.000 de militari. 335.000! Sub lozinca celebră „pe-aici nu se trece!” au oprit invazia armatei germane şi cucerirea României. Regele Ferdinand susţinea bătălia pentru cauza României chiar împotriva familiei sale. După 100 de ani câteva mii de români au fost duşi pe bază de liste ca să facă figuraţie de spectatori, pe banii partidelor politice. Şi s-au enervat românii! Nu numai că nu ştiau pentru ce au fost duşi la Mărăşeşti, dar s-au grăbit chiar acasă, lăsând artiştii singuri pe scenă să declame chemări la război, la iubire de ţară şi neam. Câmpul de bătălie de la Mărăşeşti s-a golit de patrioţii aduşi cu forţa ca la o comandă militară de retragere. Nu victorioasă, cu torţe! Una dintr-aia ruşinoasă, în care şi steagul alb a fost transformat într-un scutec care să ţină frica sub izmene.

Sute de reflectoare, zeci de steaguri, dar nici un drapel! Pe memoria eroilor s-au jucat dansuri cu o coregrafie îndoielnică, s-au rostit bâlbâit poezii patriotice chiar dacă erau citite parcă pentru prima oară şi s-au cântat cântece soldăţeşti de acum un secol ca nişte şlagăre la un festival de muzică uşoară.

Îmbărbătat eroic de sentimentul de jenă în faţa batjocoririi unei memorii, care se vrea naţională, am scos câinii la plimbare. Da, am luat şi punga pentru căcat şi apa pentru spălat pişatul lor, şi lesa şi botniţa şi legea conform căreia pot fi amendat! Dar altceva am vrut să vă spun. Am trecut prin Parcul Eminescu, care găzduieşte chinuit singurul Monument din Arad închinat eroilor din Primul Război Mondial. La noi în localitate, că mi-e tot mai greu să-i spun oraş, nu au trecut cei 100 de ani. Fiindcă Monumentul e în memoria eroilor de la 1919. Deci nu s-au depus nici coroane de flori, nici nu s-a organizat niciun eveniment care să marcheze comemorarea eroilor. Însă e vorba tot de Primul Război Mondial şi tot de România. Că zice că a fost războiul de reîntregire, nu? Mă rog, aici a fost victorios generalul francez Berthelot şi nu Ieremia Grigorescu. Aşa am văzut că Monumentul este tot mai bine vopsit. În alte ţări asta s-ar numi profanare. La noi, în Arad, e libertate de exprimare. De fapt, la noi, în Arad, şi poliţia se ocupă cu libertatea de exprimare.

Prin urmare m-am gândit să vă arăt cum s-au aniversat sau comemorat, că nu ştiu bine, cei 100 de ani de la marea victorie de la Mărăşeşti. E o filmare chiar din seara împlinirii centenarului. Fără comentarii! Mă întreb cum va arăta patriotismul la aniversarea celor 100 de ani de la Marea Unire de la 1918.