Oscar Special: „Cea mai rea fată din lume” – insuportabila ușurătate a ființei scandinave

    de Iulia Notaros | 22 martie 2022, 12:36 PM | Film | Oscar Special | Topic special

    0

    (foto: Film Threat)

    Să începem cu începutul. Titlul filmului nu este „Cea mai rea fată din lume”. Eventual „Cea mai rea persoană din lume” sau „Cel mai rău om din lume”. Noroc pe mine că m-am jucat (și cu) norvegiana pe Duolingo. Cei speriați că urmează un derapaj feminist se pot liniști. Problema mea cu titlul românesc e mai degrabă de natură gramaticală, cum se vede mai sus, și narativă. Personajul care folosește fraza din titlu, și o folosește să se refere la sine, este bărbat. Faptul că o folosește el e cu intenție, fiind unul dintre personajele cele mai simpatice, hai să le numim bune, ale filmului. Cu toții avem momente când, dintr-un motiv sau altul, ne simțim cei mai răi oameni din lume. Filmul încearcă să facă o colecție de asemenea momente și să ne sugereze că, după cum probabil intuiam, realitatea este întotdeauna mai complexă decât anxietățile noastre.

    Personajul principal (fata din titlul românesc) este Julie (Renate Reinsve), are douăzeci și ceva de ani, și este studentă în Norvegia. Gândindu-ne la unde în lume ai putea să viețuiești în momentul actual, și ce probleme legate de posibila locație ai putea întâmpina, Julie a câștigat marele premiu la loto. Trăiește în una dintre cele mai bogate țări ale lumii, unde nici măcar faptul că e femeie nu e chiar o tragedie. Probleme însă are. First world problems, cum le numește lumea internetului, dar totuși probleme. Nu știe ce va fi când va fi mare. Adică, are anumite idei, dar sunt cam confuze. Poate chemarea ei e să fie psiholog, poate ar trebui să devină fotograf. Vocea chemărilor însă e cam firavă, în timp ce încearcă să le discearnă se desparte mai întâi de un partener, apoi, de un altul. Motivul celei de a doua despărțirii e Aksel Willman (Anders Danielsen Lie), un autor celebru de benzi desenate, inevitabil cu cincisprezece ani mai în vârstă decât Julie.  Dar nici cu Aksel nu e bine, celebritatea lui e sufocantă, diferența de vârstă și de perspective îl face deseori arogant în relațiile cu cei din jur. Urmează, inevitabil, o trădare și un nou partener, Eivind (Herbert Nordrum) care este, tot inevitabil, barista la o cafenea din zonă și are încă, la începutul relației, și mai inevitabil, o prietenă foarte ecologistă și obsedată de yoga, care descoperă că e parțial sami (laponă) și devine obsedată de soarta poporului oprimat. Lucrurile merg bine cu Eivind, la început, apoi, inevitabil, merg prost. Pe parcurs îl cunoaștem pe tatăl lui Julie, un moș detestabil care locuiește cu a doua soție și sora vitregă, adolescentă, a lui Julie, cărora le dă aceleași cadouri banale. Julie mai ia și niște ciuperci halucinogene, ceea ce rezultă, inevitabil, într-un bad trip.


    Foto: Tumgir

    Citind un astfel de rezumat, filmul poate părea mai degrabă o colecție de pseudoprobleme ale unei societăți fundamental fericite. Julie se alintă, ar zice bunicile severe, nu știe ea ce sunt adevăratele greutăți. Dar adevăratele greutăți sunt un nisip mișcător. Ce te faci atunci când ai câștigat loteria vieții, și totuși nimic nu pare să aibă un sens, iar fericirea îți scapă mereu printre degete. Regizorul Joachim Trier încearcă să analizeze acest, la prima vedere, paradox, de ceva vreme. „Cea mai rea fată din lume” e al treilea film al unei trilogii, trilogia Oslo, care a început cu „Reprise” (2006) și a fost continuată de „Oslo, 31 august” (2011). Toate cele trei filme sunt centrate pe tineri norvegieni cu probleme existențiale aparent superficiale. În „Reprise”, unul dintre personaje încearcă să scrie o carte și nu reușește, în timp ce cel mai bun prieten devine un autor de succes. În „Oslo, 31 august”, cel mai întunecat film din trilogie, miza este ridicată la maxim: personajul principal, interpretat tot de Danielsen Lie, care joacă și în „Reprise”, încearcă, și (spoiler) nu reușește să se sinucidă.


    Foto: Tumblr

    Talentul extraordinar al lui Trier, atât ca regizor cât și ca coscenarist al filmelor sale, este că, atunci când te uiți la oricare dintre ele, crezi complet în realitatea lor. Să fii pierdut și disperat pe o stradă mizeră dintr-o țară năpăstuită e normal, și te poți gândi că există și o soluție. Pleci. Dar ce te faci când ești pierdut și disperat pe o stradă superbă din Oslo, într-un apus de vară perfect, auzind de pe terase râsete fericite și clinchet de pahare. Unde mai pleci atunci? Așa că personajele lui Trier rămân și încearcă să se descurce cum pot. Undeva, la capătul acestei existențe labirintice, este posibil să-i găsești sensul, chiar dacă până atunci va trebui să te lupți cu absurdul cotidianului. Spre deosebire de filmele anterioare ale trilogiei, ale căror atmosferă rămânea constant una întunecată, în „Cea mai rea fată din lume”, Trier schimbă registrul aproape surprinzător de mult. Există momente de comedie absurdă, comedie romantică, suprarealism și chiar momente de tragedie. Una dintre cele mai bine realizate scene de comedie absurdă e o excursie a lui Julie și Axel cu prietenii lui, deci în general considerabil mai în vârstă decât Julie, cu joburi, familii și problemele adiacente lor. După tensiunea inițială, încă tolerabilă, lucrurile o iau razna într-un mod foarte banal, cineva bea prea mult, un cuplu se ceartă. Capitolul (filmul e structurat, poate puțin manierist, în 12 capitole plus un prolog și un epilog) pornit ca o comedioară devine încet un horror insidios al vieții cotidiene.

    Abordarea în numeroase registre are și slăbiciunile ei. Există momente în care povestea pare că încearcă să cuprindă prea multe, unele detalii ce păreau importante se pierd, apar întrebări cărora nu li se găsește un răspuns satisfăcător. Întrebarea finală, cea despre sensul vieții, spoiler, nu găsește nici ea un răspuns satisfăcător, dar, pe ici, pe colo, se întrezăresc posibile sugestii. Fiecare își poate alege un răspuns care să-l facă, cel puțin temporar, mai puțin disperat și pierdut. „Cea mai rea fată din lume” nu e nici cel mai prost, nici cel mai bun film din lume. E undeva la mijloc, acolo unde suntem și noi.

    Nota autorului:

    Explicația notelor:

    Zero stele – Execrabil. Epifania prostiei
    1 stea – Prost
    2 stele – Slab
    3 stele – MEH… treacă-meargă
    4 stele – Destul de bun
    5 stele – Bun
    6 stele – Foarte bun
    7 stele – Capodoperă

    Mai multe recenzii de film, în rubrica „Oscar Special”

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.