Ori pe jos, ori ascunși printre mărfuri, mai mulți cetățeni străini au încercat să ajungă undeva departe de România





Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Nădlac II şi Vărşand – judeţul Arad au depistat şaisprezece cetăţeni din Afganistan, Pakistan, Camerun şi Coasta de Fildeş, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în automarfare, respectiv pe jos, prin apropierea punctului de trecere a frontierei.
În data de 07.01.2021, în jurul orei 09.45, la Punctul de Trecere a Frontierei Vărşand, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc, în vârstă de 52 de ani, conducând un ansamblu rutier înmatriculat în Turcia. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, piese auto, pe ruta Turcia – Slovacia. În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea controlului amănunţit al mijlocului de transport. Astfel, în interiorul automarfarului au fost descoperite, ascunse în compartimentul marfă, cinci persoane. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani.
În aceeaşi zi, în jurul orei 17.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, în vârstă de 36 ani, care se afla la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în România. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, combine frigorifice, pe ruta România – Franţa. După efectuarea controlului amănunţit al mijlocului de transport efectuat în urma analizei de risc, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunse în compartimentul marfă, şase persoane. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt şase tineri din Afganistan şi Pakistan, cu vârste cuprinse între 18 şi 29 de ani.
În data de 08.01.2021, în jurul orei 05.30, poliţiştii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac II – I.T.P.F. Oradea au depistat, în apropierea Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II, în terminalul marfă, la aproximativ 100 de metri faţă de linia de frontieră cu statul vecin, cinci persoane care se îndreptau pe jos, spre teritoriul Ungariei. Deoarece aceştia nu îşi justificau prezenţa în zonă, cei cinci cetățeni străini au fost preluați și transportați la sediul sectorului, pentru cercetări. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Camerun şi Coasta de Fildeş, adulţi cu vârste cuprinse între 21 şi 39 de ani.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cele trei cazuri pentru a stabili întreaga activitate infracţională, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Comentariile portalului
Înțeleg nevoia de schimbare, dar nu cu orice preț. Cu ce să schimbi? Cu niste grobieni violenți verbal și fizic, măcinați de idei conspirationiste? Uitati-va la (...)
@Ana, stai puțin . Și până stai învață lista cu denumiri🤣 Constructorul CSS Arad 1988-1992 Constar „U” Arad 1992-1993 Baschet Club Arad 1993-1995 BC ICIM Arad 1995-2006 Baschet ICIM (...)
Pai stai putin. Peste tot apare cu FCC UAV! Google, FB, Insta...cum de?