Opera Gran Teatre del Liceu din Barcelona s-a redeschis cu un concert inedit: exclusiv pentru plante | Video





Opera din Barcelona s-a redeschis cu un concert pentru 2.300 de plante. Evenimentul atrage atenţia asupra importanţei publicului după izolare. Plantele vor fi donate angajaţilor din sistemul de sănătate publică.
Opera Gran Teatre del Liceu din Barcelona s-a redeschis cu un concert, după mai mult de trei luni de pauză, publicul a fost însă unul mai degrabă insolit: 2.292 de plante în ghiveci au „audiat” lucrarea „Crizanteme”, de Giacomo Puccini, interpretată de Cvartetul Uceli.
Organizatorii evenimentului spun că scopul a fost să atragă atenţia asupra importanţei publicului în viaţa post-epidemie. Ei doresc astfel să reafirme valoarea artei, muzicii şi naturii şi să promoveze întoarcerea la activităţile normale.
Plantele vor fi donate angajaţilor din sistemul de sănătate publică, în semn de apreciere pentru eforturile depuse în timpul crizei. Concertul a avut loc la o zi după ce Spania a renunţat la starea de urgenţă şi a fost difuzat şi în streaming, scrie Descopera.ro, citând Mediafax.
Comentariile portalului
Super. Pe Dudas avocatul fals și pedofil pe langa cand o sa-l cerceteze cineva? O gramada de cereri dar procurorii n-au chef de astfel de batai de cap. Si ce (...)
Noroc ca o fost Pedone pe la arad, ca altfel nu i gasea nici dracu ca pe elodia....
Daca intrati pe siteul lor, puteți afla în amânunt finanțatorii. Jumătate din finanțare este asigurată de agenții guvernamentale. Și da, printre fundații care (...)