Oferte de Crăciun şi Revelion pe litoral: de la 50 de lei pe noapte la 800 de lei. Cum va fi vremea de sărbători





Fie că va ninge sau nu, petrecerea sărbătorilor de iarnă pe litoralul românesc poate fi o experienţă de neuitat. Hotelierii şi proprietarii de vile şi case de vacanţă care ţin porţile deschise şi în extrasezon au venit cu oferte de nerefuzat pentru Crăciun şi Revelion, dar şi preţuri de vârf de sezon. Hotelurile de lux din Mamaia le oferă turiştilor pentru acest sfârşit de an relaxare la preţuri promoţionale. Un apartament de patru persoane se poate închiria cu 560 lei pe noapte. Oferta de Revelion, care aparţine complexului „Regnum Luxury Suites“ Mamaia Nord, este valabilă pentru trei nopţi de cazare în perioada 28 decembrie 2021 – 5 ianuarie 2022. Pe lângă plimbări lungi pe malul mării, cei care vin iarna la mare se pot bucura de clipe relaxante în SPA-uri.
Turiştii care doresc să se cazeze într-un apartament din nordul staţiunii Mamaia plătesc între 50 de lei şi 150 de lei pe noapte de persoană pentru minimum trei nopţi.
Meteorologii anunţă că luna decembrie va aduce temperaturi mai ridicate decât normalul perioadei în aproape toate zonele ţării. De Crăciun, la Arad se vor înregistra temperaturi maxime de circa 5-6 grade C, urmând ca temperaturile să scadă treptat până la Revelion, când se preconizează în jur de 1 grad C.
Pe litoral însă, conform unei estimări a Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în ultima parte a lunii decembrie vremea va fi mai caldă decât normalul termic al perioadei. În unele zile, la Constanţa, temperatura va urca în termometre până la 16 grade Celsius. Minima nu va coborî nici noaptea sub minus 2 grade Celsius.
Sursa: adevarul.ro
Comentariile portalului
Odihna vesnica !!
Deci, infradtructura orașului e legată de sărbătorile religioase!?
Imi cer scuze,poate gresesc ,fara sa tin partea soferului si facand abstractie de functie,din video nu vad cu ce a gresit omul? Se pregateste sa intre in locul (...)