Ofensivă împotriva firmelor fantomă și a persoanelor sus-puse care „închiriază” mașini pentru taximetrie. Din nou apar polițiști și nu numai…





Știri Arad. Taximetria e un domeniu de activitate în care, dacă ești cu toate taxele și impozitele la zi, conform legilor statului român, poți câștiga bani, dar nu te poți îmbogăți. Și asta o spun mulți dintre cei cu care, de-a lungul timpului, am purtat discuții. Ei bine, contrar acestora, în Arad, și nu numai în Arad, în toată țara, foarte multe persoane și firme s-au îmbogățit de pe urma acestei afaceri. Cum? Ocolind legile, ocolind plata unor taxe și impozite, ocolind concurența.
În urma unor analize făcute în laboratoarele Ministerului de Finanțe, evaziunea fiscală înregistrată în domeniu este cifrată la peste 1 miliard de euro anual!… Asta, în condițiile în care statul are nevoie de bani, a dus la pregătirea unei ample ofensive – ANAF împreună cu organele de cercetare penală – pentru stoparea fenomenului și pentru ca acești bani să revină statului român. Zile, ore, secunde… mai mult ca sigur luna ianuarie va începe TOTUL…
Cu siguranță, cei care nu știu, o să se întrebe, cum se face evaziunea? Ce metode șmechere au găsit românii pentru a se îmbogăți? Nici noi nu știm chiar tot, însă din discuțiile pe care le-am avut cu vechi taximetriști, aceștia ne-au precizat câteva „capete de acuzare”. În afara acestor surse, mai avem și altele care ne-au indicat nume și persoane sus-puse care se „dau” cu taximetrul folosind bani negri, fiind ocrotite de funcțiile publice pe care le dețin
1. Nu se eliberează bon fiscal;
2. Taximetriștii nu sunt angajați cu forme legale;
3. Se folosesc metode „inteligente” (prin introducerea unui magnet sub aparatul de taxare) prin care, la finalul cursei, este ștearsă din aparat întreaga sumă de plată, rămânând înregistrate doar „pornirile”. Doar la nivelul Aradului sunt mii de cazuri în care cursele unor taximetriști costă imensa sumă de 2 lei!
4. Patronii nu declară la stat toate mașinile pe care le au pentru a nu plăti licențe.
5. Există persoane importante în Arad, din tot spectrul social (polițiști, justiție, finanțe), care au cumpărat, la început o mașină, iar ulterior, de-a lungul anilor, altele și altele…. pe care le-au închiriat unor șoferi pentru a face taximetrie. O zi de închiriere pentru o mașină costă în jur de 80-100 de lei pe zi, bani pentru care nu se eliberează nicio chitanță sau vreun altfel de document justificativ. Ia calculați câte mașini se pot cumpăra dacă doar de la una poți câștiga minim 3000 de lei pe lună!
Cine sunt polițiștii, finanțiștii sau justițiabilii care s-au îmbogățit în ultimii ani? Noi, deocamdată, nu avem probe să-i nominalizăm. Însă, pentru ANAF și procurori nu credem să fie o problemă, deoarece au la dispoziție alte mijloace.
Așa că… revenim cu siguranță asupra subiectului pentru că, cum spuneam, e fierbinte!
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)