Ultimele pelicule rulate au fost „Explozie în familie”, „Marea mahmureală 3” și „Izvorul femeilor”, la sfârșitul și începutul lui ianuarie – februarie din acest an. În afară de arhicunoscutul „Hangover”, primul și ultimul titlu nespunând nimic. Oricum, erau proiectate cu câteva luni bune după difuzarea lor în Cinema City din cele două mall-uri. În locul fostului cinematograf va fi o… (ați ghicit!) biserică. „Ekklesia” se va numi. Deja vu, nu-i așa? Aproape. Dacă cineva mai chiar stă atât de bine cu memoria, își amintește acum că fostul Cinematograf Mureșul s-a transformat mai întâi în Discoteca Viva, apoi salonul de jocuri de noroc Bingo, ca într-un final să ajungă Biserica Harvest Metanoia.

Nu mă număr printre cei care deplâng dispariția ultimului cinematograf old school din oraș. Cum spunea și Lucian Valeriu: „Scrie despre tine azi, că ieri nu mai contează…”. La urma urmei, rămâne doar o nostalgie din ciclul „Ești arădean dacă… ai petrecut și tu o dată o seară romantică în Cinema Dacia și nu erai sigur dacă ai văzut o secvență horror sau ai simțit un șobolan furișându-se printre picioarele tale”.

Pe vremuri, era cel mai modern și dinamic cinematograf – pentru nivelul Aradului, cel puțin, că nu ne putem compara (nici) acuma cu Londra sau Milano! – , rulau cele mai noi filme, mai rar, dar chiar și în premieră europeană, era supercentral, era cireașa de pe tortul unei seri petrecute în oraș… doar că tot ce are un început, are și un sfârșit, vorba aia din „Matrix”. După un timp a început să fie din ce în ce mai clar până și pentru arădeanul de rând care nu prea mai frecventase cinematograful, că Dacia noastră era într-un declin trist dar de care, sincer, pe majoritatea dintre noi, ne-a cam durut la banană. Afișele filmelor frumos așezate între tablele cu inscripțiile „Cinema” și „Dacia” au fost înlocuite cu o amărâtă de hârtie albă pe care scriau cu roșu titlurile din program. Iar cine știa ce filme erau pe val în acele vremuri (anii 2000), era efectiv dezamăgit de faptul că le regăsise pe panou abia cu două, apoi trei săptămâni, apoi o lună întârziere, ca mai apoi să găsească doar no name-uri ieftine pentru care nu meritase să stai cu pătura pe tine… căci după o vreme nici cu încălzirea nu a mai stat bine dragul de Cinema Dacia.

Desigur, într-un fel nu pot să nu mă gândesc cu o oarecare simpatie la primul cinematograf în care mi-am pus piciorul, copil fiind, ținându-mă tare de mâna unchiului meu să nu mă pierd în mulțime când am dat buzna în sală să vedem animația „101 dalmațieni”, sau „Flubber” (cu Robin Williams), „X-Men” – la care m-am simțit deja îndeajuns de mare ca să mă duc singur, ori când ne-am dus cu toată clasa (a VIII-a) alături de diriginte să vedem o comedie care s-a dovedit a fi puțin mai… (cum să zic?) îndrăzneață  decât ne așteptasem, cu sigla +16 (noi, copiii, am avut în jur de 14 ani). E vorba de „Băi, care mi-a șutit mașina”, în care unul dintre actorii principali era Ashton Kutcher, pe atunci încă un puștan de care a auzit, maxim, mă-sa.

Revenind însă, trebuie spus că într-un oraș care se vrea Capitală Culturală Europeană e o adevărată „crimă culturală” să lași în paragină un imobil care a pus și el un pixel pe punctul de pe i în istoria recentă a urbei, dar sentimentalism în stânga și în dreapta, nu putem, pe de altă parte, nici să nu fim obiectivi. Numărul arădenilor care au frecventat acest cinematograf a scăzut dramatic odată cu apariția mult mai modernelor săli Cinema City, care au venit inclusiv cu tehnologia 3D, sau până una alta… de fapt, mult mai devreme de atât, din moment ce filmele „trase” de pe torrente constituiau deja o banalitate de uz casnic în orice familie de doamne ajută. Nefiind o societate comercială, era în orice caz greu să menții pe linia de plutire a noilor vremuri un cinematograf care, chiar și așa, în moarte clinică cu perfuzii, a supraviețuit destul de mult timp.

Dacă e să luăm problema așa…  – și asta în atenția autorităților! – a mai existat în Arad un cinematograf care a dispărut din același motive, dar… poate, ar mai avea o șansă, dacă s-ar vrea: Cinema Arta, care avea și un cinematograf de vară… și când s-a închis definitiv acum trei ani (a mai fost înainte închis și redeschis ulterior), anunțaseră că urmează renovări după care ar fi trebuit să revină. Pentru o Capitală Culturală Europeană… cu un rebranding isteț… ar putea să fie un puct de atracție turistică și nu numai, o locație culturală pentru cinefilii arădeni  – cu adevărat cinefili – … unde ar putea să ruleze doar filme vechi, capodopere, gen TCM. E doar o idee, dar deloc neglijabilă, și cred eu, rezonabilă.

În schimb… cu tot regretul, pentru Dacia n-am să vărs nicio lacrimă. E frumos că a fost odată ca niciodată, dar a venit lupul și a mâncat Scufița Roșie. Ceau calu’, somn ușor, vise plăcute.