O tânără cercetătoare româncă a fost premiată de Obama la Casa Albă





O târnără cercetătoare din România, stabilită de câțiva ani în Statele Unite, a fost premiată de către administrația prezidențială americană cu cea mai înaltă distincție oferită oamenilor de știință aflați la început de drum, anunță cei de la Yahoo.
Astfel, Andreea Creangă, care în prezent lucrează la Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din Atlanta, a fost premiată pentru cercetările sale pe tema mortalității materne.
Primul studiu pe care l-a făcut la Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor, unde lucrează încă din 2009, a fost realizat în aproximativ 30 de spitale din New York, concentrându-se asupra efectelor virusului gripal H1N1 asupra femeilor însărcinate, mai anunță sursa citată.
Aceeași sursă anunță că la ceremonia de premiere a tinerei românce a participat și președintele SUA, Barack Obama.
„Cred că s-au făcut anumite progrese de când am plecat eu din țară, dar se poat eși mai bine”, a declarat Andreea Creangă pentru televiziunea națională, dând de înțeles totodată că și-ar dori să se întoarcă în țară, pentru a preda, dar nu în acest moment.
Surse foto: Yahoo.com și sciencemag.org
Comentariile portalului
Domnule Mărginean apropo de răspunsul dat antevorbitorului SRI se ocupă de securitatea domestică nu are treabă rușii decât dacă sunt prezenți fizic în România (...)
Nu toate, dar conform legii au dreptul să se doteze cu armament. Poliția locală Arad nu este dotată cu armament. P.S. Probabil pe considerentul că ei știu să (...)
Poluția locală e dotată și cu arme letale...