joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    O seară memorabilă cu maestrul Sabin Pautza: note de neuitat și… o ploaie de bancuri

    de Raluca Medeleanu | 16 iulie 2022, 12:05 PM | Cultură | Recomandările editorilor

    2

    Bijuteria de pian – despre care se credea până nu demult că nici nu mai există – a fost salvată în urmă cu doi ani de Asociația Jacques  Faix și adusă înapoi acasă, la Arad, chiar în casa creatorului său. Ieri seara, a avut parte de o surpriză și mai mare: clapele i-au fost atinse tocmai de maestrul Sabin Pautza, căci cine ar putea să cânte la el dacă nu unul dintre cei mai mari compozitori în viață? O seară cu totul memorabilă a fost într-adevăr seara de vineri în Casa Pianului de pe strada Episcopiei. Anunțat ca un „master class”, evenimentul a devenit ceva mult mai mult decât atât. Cei prezenți în camera pianului lui Jacques Faix au descoperit că maestrul Pautza este pe lângă un geniu al muzicii, în primul și primul rând extrem de uman, o persoană cu un simț excepțional al umorului, calitate despre care a spus că este chiar un medicament. Bancurile l-au însoțit și la bine și la rău, fiind chiar și motivul pentru care a făcut două luni școală de corecție când era flăcău, după cum a povestit maestrul, făcând haz de necaz.

    Sabin Pautza s-a născut la 8 februarie 1943 la Cîlnic, lângă Reșița, și încă din fragedă pruncie a dat dovadă de o înclinație aparte spre muzică, confecționându-și singur fluiere din lemn, ori țambal din crengi, în care bătea cuie și sârme. Când era în școala primară, s-a strecurat clandestin prin pod direct în sala unde se afla un pian, iar după ce l-a descoperit directorul școlii, uimit fiind de talentul său, i-a dat cheia și l-a recomantat la un profesor care era totodată directorul liceului care acum îi poartă numele lui Pautza. „Îmi dădea să reproduc preludiile lui Chopin, apoi Tristan și Isolda… asta am ascultat la nouă ani… sau trebuia să fac o Fugă ca Bach. Deci omul ăsta își dăduse seama că aici e ceva special”, a povestit maestrul. Mulți l-au încurajat de-a lungul formării sale, iar el absorbea muzica asemenea unui burete. Deși familia și-ar fi dorit să fie respectabil precum un avocat, căci muzica nu era văzută ca o ocupație serioasă, și-a urmat însă pasiunea, la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București, specializarea dirijat si compozitie, unde a uimit toți profesorii și unde adesea se trezea că se plictisește la ore.

    „Giuleanu (maestrul Victor Giuleanu, n.red.) mi-a făcut buletin de București ca să rămân asistentul lui! Știți cum era, nu puteai să faci rost, trebuia să te însori cu o bucureșteancă, urâtă, grasă… Nu vă râdeți! El mi-a făcut buletin în 1965. Eu i-am zis, nu vă supărați maestre, dar eu știu că la umbra unui stejar bătrân nu cresc alți arbori. Atunci m-a luat și m-a dus la Iași, iar la 22 de ani predam la Conservatorul George Enescu din Iași. Când am intrat la anul III erau în vogă Roșu și Negru pe atunci, rivali cu Phoenix. Ei, când am intrat la clasă nu s-a ridicat nimeni, au crezut că sunt un boboc din anul I, dar după mine a intrat moșu Stoia și s-au ridicat toți în picioare, el le-a zis: «el e noul vostru profesor de armonie, să-l ascultați ca pe mine». Ei se uitau: «cine-i copilul ăsta»? Le-am făcut semn să se așeze și am făcut așa…”, a spus Sabin Pautza, îndreptându-se spre pianul din sală și cântând note intense de jazz și rock. „Toți au râs și au zis că-s de-al lor… Și predam armonia clasică la Conservatorul din Iași cu exemple din Beatles și Rolling Stones și Jimi Hendrix, când cu numai doi ani înainte, în 63, omul care m-a format și căruia îi datorez totul, Richard Oschanitzky, a fost exmatriculat din Conservator fiindcă a fost găsit cântând jazz la Ambasada Americană. Era o crimă atunci să faci așa ceva! Iar eu care am lucrat cu Leonard Berstein, șase ani de zile am lucrat cu el… eu spun că cel mai mare muzician cu care m-am întâlnit a fost Richard Oschanitzky, un neamț de la Timișoara, care a murit la 39 de ani și care m-a învățat ce știu eu acum…”, a spus Pautza.

    Deși inițial era în plan să stea doar trei luni, în 1984 s-a stabilit definitiv în S.U.A, unde a predat de-a lungul timpului la mai multe universități și a fost multipremiat pentru talentul său indubitabil. A ajuns să fie pe locul doi în lume în topul celor mai multe lieduri compuse, având 385 astfel de compoziții, pe locul întâi fiind Schubert, cu circa 700. Dar Sabin Pautza nu s-a rezumat doar la lieduri, ci a scris în toate stilurile posibile, de la lucrări baroc, la simfonii, la bossa nova, la charleston. După căderea comunismului, a început să fie constant invitat și în România, ca dirijor al unor prestigioase orchestre din țară. La Arad, amintim că Sabin Păutza, în 1 Decembrie 2018, și-a dirijat în premieră Te Deum-ul, o lucrare vocal simfonică pe care a dedicat-o Filarmonicii arădene, cu ocazia Centenarului Marii Uniri, iar în 2021 a fost invitat special la concertul vocal simfonic „Recviem baroc”. De asemenea, menționăm că Sabin Pautza a primit Premiul Academiei Romane.

    La cei 79 de ani ai săi, are deja școli și piațete denumite după el și prieteni pe întregul glob, ajungând chiar și la Casa Albă, la discuții cu Barack Obama, ori ulterior cu Donald Trump. Nu e loc unde să nu fi cântat maestrul Pautza, ajungând – după cum ne-a povestit aseară – chiar și în Coreea de Nord, la inițiativa lui Obama, fiind acolo urmărit non stop, timp de 14 zile, de o domnișoară drăguță care l-a acompaniat inclusiv la toaletă, ca nu care cumva să se apuce de plimbări inopinate și să filmeze ceva care nu trebuia filmat. „Niciun dirijor n-a fost pe unde-am fost eu!”, ne-a spus maestrul, amintindu-și tulburat de o întrevedere cu un cuplu de tineri, căsătoriți de trei ani, care locuiau înghesuiți într-o cămăruță de 2 pe 3 și care erau bucuroși nevoie mare că tocmai primiseră acordul de la Guvern ca anul viitor să facă un copil. „Și mi-am dat seama atunci, stai mă, noi n-am avut comunism! Ăsta-i comunism, frate! Ășta au comunism. Ce am avut noi a fost, așa, o parodie…”, a spus sarcastic maestrul Pautza.

    Din ce ne-a povestit despre experiențele sale de peste ocean, un regret pare să-l macine: că americanii nu-i gustau bancurile, pe care se chinuia să le traducă din română în engleză, dar a căror poantă se pierdea pe drum. Umorul său este cu siguranță o parte indispensabilă din viața sa și pare a fi catalizatorul principal al energiei sale, un soi de armă deloc secretă pentru care pledează cu înflăcărare. A scos chiar și o culegere de bancuri create de el și încă una, care urmează să fie lansată în curând, cu bancuri adunate împreună cu „moșul” Florian Lungu pe care ni le recomandă să le citim câte trei unul după altul, în fiecare dimineață, la cafea, în scop terapeutic.

    „Eu am trăit mai mult afară decât în România, dar aici am crescut și vă repet, le-am spus și la oamenii cu care am cântat și prin țară și afară, că nu există popor cu simțul umorului ca noi. Nu există în lume. Și nu există popor mai talentat în muzică. Eu cu orchestra de tineret al lui Mandeal am făcut lucruri pe care n-am putut să le fac cu London Philharmonic și cu Montreal și cu nemții și cu francezii și cu cine vreți! Ăia sunt niște copii de 25 de ani, care voiau să-mi arate că ei sunt mai buni decât Filarmonica din București cu care am cântat. Și atunci își dau silința și fac minuni. Dirijam și plângeam, îmi dădeau lacrimile, că așa ceva n-am ajuns să fac cu New York Philharmonic cum am făcut cu copiii ăia de la Mandeal! … Dar și cu simțul umorului, că am vorbit cu prietenul meu despre vremurile de demult, despre Elenescu… Luam lecții de la Elenescu, ce bancuri putea să facă! Le dădeam drumul la studenți să mănânce înghețată și mă băgam în sală, că luam notițe de la Elenescu, care avea talentul să se și bâlbâie. Și am făcut asta și în America. Am fost 26 de ani directorul celei mai vechi Filarmonici din New Jersey. Câte concerte am dat eu în 26 de ani! Câte repetiții! Și făceam la fel. Aveam foicica în buzunar, cu trei bancuri traduse în engleză. Dar dacă vă arăt cartea de aici, niciunul nu poate fi tradus. «Na-ți-o friptă, că ți-am dres-o». Cum o traduci? Sau «ăia care-s duși cu pluta sunt rude cu cei care-s plecați cu sorcova»? Tradu asta în ce limbă vrei tu! Și mă duceam cu foicica la repetiții și făceam ca Elenescu, numa că nu mă bâlbâiam. Și le-am spus și bancul lui genial: «Că am avut un concert la Bacău și aveam o piesă în care era pianul obligato și trebuia ăla să cânte, dar nu cântă dom’le. Și i-am zis: mata știi să cânți cu pianu? Și ăla zice, oooh maestre, dar n-am cheia…». Deci eu le spun bancul ăsta la ai mei în engleză și se lasă liniștea. Apoi unul dintre ei zice: «Dar voi vă încuiați pianele în România?» Na, poftim, ce au înțeles ei din tot bancul ăsta! Că noi ne încuiem pianele…”.

    Evenimentul de vineri seară din „Casa Pianului” face parte din seria pe care Asociația Jacques Faix intenționează să o organizeze după modelul celor de altădată, din urmă cu mai bine de un secol, de nimeni altul decât însăși Jacques Faix, cu scopul de a crea un nucleu cultural în inima orașului. Pe lângă master class-ul maestrului Pautza, aseară au interpretat din compozițiile acestuia și mezzosoprana Maria Boldan, tenorul Darius Gruița, pianistul Filip Sebeşan, respectiv pianistul Sebastian Covaci împreună cu mama sa, mezzosoprana Adina Covaci, de la Facultatea de Muzică din Timișoara. Seara s-a încheiat cu un dineu de socializare.

     

    Citește și:

    • În căutarea arădeanului pierdut – Jacques Faix, un clasic al pictorialismului fotografic – Special Arad

    • Înapoi în timp. Pianul Faix Jacques și-a reprimit casa din Arad și așteaptă serile de altădată – Special Arad

    • După un secol de înstrăinare, pianul Faix Jacques ajunge la Arad, ajunge acasă – Special Arad 

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Lasa un raspuns pentru stefan51

    4 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.