O româncă a fost desemnată cea mai bună poliţistă din lume, după activitatea desfăşurată în Haiti





Comisarul-şef de poliţie Raluca Domuţa a primit titlul de „International Female Police Peacekeeper 2015”, în cadrul unei ceremonii organizate în Marea Britanie, pentru modul în care s-a implicat în misiunile de căutare şi salvare după cutremurul care a avut loc în Haiti, în 2010, potrivit IGPR, scrie Gandul.info.
„La data de 23 august a.c., în cadrul ceremoniei organizate de International Association of Women Police – IAWP, comisarului-şef de poliţie Raluca Domuţa, din cadrul Poliţiei Române, i s-a conferit titlul de «International Femele Police Peacekeeper 2015», pentru rolul deosebit avut în timpul misiunii de căutare şi salvare din Haiti”, arată luni Poliţia Română, într-un comunicat de presă.
În cadrul festivităţii organizate în Cardiff, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, poliţistei i-a fost recunoscut rolul pe care l-a avut în 2010, în timpul unei misiuni ONU pe care a avut-o în Haiti.
Conform sursei citate, Raluca Domuţa a fost apreciată pentru implicarea în activităţile de căutare şi salvare derulate în urma cutremurului din 2010, precum şi pentru modul în care a asigurat securitatea medicilor care acţionau în zonă pentru combaterea holerei.
De asemenea, poliţistul român este considerat de organizaţiile internaţionale un ofiţer de poliţie de excepţie, a cărui experienţă este valoroasă în sprijinirea procesului de pace şi stabilizare din Haiti.
„Experienţele trăite în misiune internaţională într-un mediu de securitate extrem de volatil m-au făcut să înţeleg de ce bunica mea, care a trăit experienţa primului război mondial, când eram copil, în fiecare seară, la sfârşitul rugăciunii spunea «Doamne, ajută-ne să ne trezim în pace!”, a spus Raluca Domuţa, citată în comunicatul Poliţiei Române.
Ofiţerul Raluca Domuţa a absolvit Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” în anul 1999, este specialist în ştiinte penale, psihologie judiciară şi apărarea drepturilor omului. În prezent ocupă funcţia de şef poliţie regiune în cadrul Haiti – MINUSTAH şi oferă sprijin de specialitate în domeniul combaterii criminalităţii organizate şi a actelor de violenţă sexuală.
Comentariile portalului
Cu „i rest my case’ sunt perfect de acord. Cum spuneam, insistați ca un troll. Dar n-am niciun dubiu că într-adevăr credeți cu tărie toate elucubraț (...)
Situatia Ungariei e dovada esecului politicilor UE si a unui model dictatorial catre care au "alunecat"(aplicantii politicilor astea am afirmat ca le preaslaviti). Ungaria pana in trecutul nu prea (...)
Din construcție mailul are patru sau cinci bazine imense cu apă și hidranți tocmai pt. stingerea incendiilor!