O profesoară a dat bacalaureatul în locul fiului său! Acum i-a venit sentința…





Tribunalul Mureș a decis marți, 28 ianuarie, condamnarea la un 1 an și 10 luni închisoare cu suspendare a unei profesoare din Târgu Mureș care în vara anului 2023 a susținut toate cele trei probe ale bacalaureatului în locul fiul ei. Instanța a decis anularea diplomei emise pe numele fiului, scrie hotnews.ro.
Alte patru cadre didactice din Mureș care au făcut parte din comisiile de examen au fost condamnate, marți, pentru fraudarea bacalaureatului. Deciziile tribunalului nu sunt definitive, însă vin pe fondul încheierii acordurilor de recunoaștere a vinovăției de către profesorii inculpați.
Profesoara Margit F., titulară la disciplina educație tehnologică la o școală în Târgu Mureș, a fost găsită vinovată de „folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată”. În sarcina sa, procurorii au reținut trei acte materiale: rezolvările primite clandestin printre ciornele de examen pentru redactarea subiectelor la probele de limba română, matematică și biologie.
Judecătorii i-au stabilit profesoarei un termen de supraveghere de doi ani, perioadă în care va trebui să presteze și 90 de zile de muncă în folosul comunității, respectiv să frecventeze un program de reintegrare socială. Pentru că diploma emisă pe numele fiului profesoarei a fost obținută prin fraudă, tribunalul a decis anularea acesteia.
Sentința pronunțată marți nu este definitivă, însă cuantumul pedepsei și obligațiile impuse pe durata supravegherii au fost stabilite în urma acordului de recunoaștere a vinovăției semnat cu procurorii.
Potrivit hotărârii pronunțate marți de Tribunalul Mureș, profesoara făcea parte din comisia de bacalaureat din cadrul centrului de examen de la Colegiul Agricol ”Traian Săvulescu”, acolo unde a fost repartizat să susțină examenul și fiul său, elev cu cerințe educaționale speciale. Acesta nu s-a prezentat în sala de examen, lucrările la toate cele trei probe fiind redactate de mama sa, arată datele din dosar. Elevul a fost declarat admis după ce mama sa a scris rezolvările. Pentru a i se asigura notele de trecere, mamei i-au fost strecurate rezolvările printre foile de concurs.
Fraudarea a fost posibilă, spun procurorii, cu implicarea inspectorului general de la acea vreme, Sabin Gavril Pășcan, care a primit 15.000 lei mită în schimbul garantării promovării bacalaureatului de către elevul cu CES.
Potrivit regulamentului, rudele candidaților care susțin examenul nu au voie să facă parte din comisiile de examinare. Interdicția a fost ignorată în cazul de față, notează hotnews.ro.
Citește și: Agora Arad își anunță deschiderea și cheamă producătorii la o întâlnire de „lucru”
Comentariile portalului
Cu „i rest my case’ sunt perfect de acord. Cum spuneam, insistați ca un troll. Dar n-am niciun dubiu că într-adevăr credeți cu tărie toate elucubraț (...)
Situatia Ungariei e dovada esecului politicilor UE si a unui model dictatorial catre care au "alunecat"(aplicantii politicilor astea am afirmat ca le preaslaviti). Ungaria pana in trecutul nu prea (...)
Din construcție mailul are patru sau cinci bazine imense cu apă și hidranți tocmai pt. stingerea incendiilor!