O poliție locală – ghiocel în fața primăriei și-un șef marcat de sexul îngerilor

    de Valer Mărginean | 5 iulie 2022, 8:09 AM | Opinii | Recomandările editorilor

    12

    Primarul Călin Bibarț și „comandantul” Adrian Toma, „părinții” unei hotărâri ilegale adoptate de CLM și a nesiguranței crescânde din Arad (foto: arq.ro)

    În politică și-n administrație, râvna este bună dacă-i trecută mai întâi prin filtrul unei minți echilibrate. Sigur, n-ar strica și ceva competență, dar să nu fim prea exigenți, mai ales că în cele ce urmează vom vorbi și despre politicieni locali, trecuți, așadar, prin prima sită, cu ochiuri foarte largi, ai propriului (șef de) partid, apoi a electoratului, preocupat la alegeri de sigla din capul listei și mai puțin de persoanele aliniate pe lista cu pricina. Iar în cazul de față, mai este vorba și despre o sită, a celui mai faimos fost primar de Arad, prin care s-au cernut interese, niciodată recunoscute, dar știute de aproape tot „satul” – vorba aia, nu știe bărbatul ce știe tot satul. Dar să-l lăsăm pe Falcă să-și savureze tot mai micile-i victorii, că prea îl pomenim – și-apoi tot noi îl acuzăm că este în tot și-n toate.

    Pe lângă multe banalități sau chiar inutilități postate pe pagina sa de facebook, viceprimarul Ilie Cheșa mai strecoară câte-o postare interesantă. Cum ar fi cea despre noul „centru cultural”, denumit „HUB”. Cuvinte frumoase și pompos împreunate („centru multicultural şi multifuncţional cu o largă deschidere naţională şi internaţională”, „conexiune între iniţiativă şi artă” etc.), bucuria adoptării în CLM a două hotărâri (asta, da, realizare, cu acest consiliu local anesteziat și rupt de cetățeni!), doar că dincolo de gard, deocamdată vedem un „leopard” de tocat bani publici. Cum despre acest nou „centru cultural” (cam așa înțelegem HUB-ul ăsta, în condițiile în care este finanțat și condus de primărie) vom avea timp să mai vorbim, poate chiar cu viceprimarul Cheșa, ne oprim acum la o altă postare, care descrie în puține cuvinte cum gândesc politicienii noștri. Iar de aici, aproape firesc ajungem și la alții, declarativ apolitici, proptiți în funcții de conducere ale unor instituții de mare importanță pentru comunitate.


    Sursa: Facebook

    27 iunie 2022. Aflăm, la ora 16.04, de pe pagina viceprimarului că a refuzat să semneze „recepția lucrărilor realizate pe Calea Timișorii, la intrarea în Arad”. Dincolo de amănuntul că recepția unor astfel de lucrări se face de o comisie, sincer, am apreciat reacția tânărului nostru viceprimar. La cum lucrează firmele „mufate” la banii publici, trebuia să apară și o astfel de reacție, asemănătoare cu aceea a primarului Bibarț de la începutul mandatului, când a obligat constructorul să refacă pe banii săi carosabilul de pe podul Decebal (păcat că i-a cam pierit entuziasmul). Dacă s-ar fi oprit aici sau, eventual, după ce-a explicat dezastrul lăsat de constructor pe Calea Timișorii, ar fi meritat toate aprecierile arădenilor. Doar că finalul postării a tras cortina mai mult decât trebuia și a dezvăluit publicului culisele. „Voi solicita Poliției Locale să trimită un echipaj în zonă, iar firma care a realizat lucrările va fi sancționată…”, zice cu avânt viceprimarul, fără să dezvăluie calitatea în care va face solicitarea. Poliția locală (PL) Arad nu este în subordinea niciunuia dintre viceprimari, ci direct a primarului. Pe de altă parte, PL nu este, sau nu ar trebui să fie!, un câmp experimental, un „HUB de ordine publică”, o jucărie la îndemâna viceprimarilor (nu demult, celălalt viceprimar o certa public pentru nu mai țin minte ce „mare” păcat constatase el, „marele cunoscător”). Angajații operativi ai PL au exercițiul autorității publice, iar acest atribut nu se exercită (sau nu ar trebui să se exercite!) la „ordinul” sau „recomandarea” viceprimarilor. Este inadmisibil să susții că „trimiți Poliția Locală să sancționeze” pentru că asta ar însemna că tu, politician, deja ai constatat contravenția și dispui doar aplicarea sancțiunii, deși legea nu îți dă dreptul nici să constați, nici să dispui aplicarea sancțiunii. Boală de politician român. Toți, fără excepție, se visează „comandanți” și au impresia că știu tot, că se pricep la tot, ceea ce le-ar da dreptul „să dispună” în consecință.

    Sigur, în cazul prezentat de viceprimar, pare destul de clară nerespectarea prevederilor legale privind readucerea la starea inițială a terenurilor din proximitatea șoselei (dacă bine am înțeles postarea). Și „judecarea” cazului ar putea fi de competența PL care, conform Legii poliției locale, „efectuează controale pentru identificarea persoanelor care nu respectă autorizaţia de executare a lucrărilor de reparaţii ale părţii carosabile şi pietonale”. Doar că PL ar trebui lăsată să facă astfel de controale și, dacă este cazul, să aplice sancțiuni la toate lucrările, nu doar la cele refuzate la recepție de primar sau viceprimar. Altfel, instituția devine o jucărie la dispoziția politicului, o instituție subiectivă și lipsită de credibilitate, adică, o instituție slabă.

    Pe de altă parte, la orice lucrare de acest fel există un diriginte de șantier, plătit bine tocmai pentru a supraveghea lucrările pe toată durata execuției și, dacă este cazul, a transmite beneficiarului (în cazul de față, dar și în atâtea altele, primăria) neregulile. Prin urmare, dacă postarea se încheia cu o promisiune de verificare a modului în care și-au îndeplinit toți cei ce-au fost plătiți să urmărească și să verifice executarea lucrărilor, l-am fi apreciat deplin pe viceprimar. Dacă ar fi scris că polițiștii locali nu au făcut controale conform atribuțiilor și că va sesiza conducerea sau chiar primarul, la fel l-am fi apreciat. Așa însă, nu ne rămâne decât să așteptăm reacția „localei”, care precis se va „autosesiza” după refuzul viceprimarului de a semna recepția. N-ar fi prima oară când actuala conducere a PL Arad adoptă poziția de ghiocel în fața politicienilor și acționează pompieristic, la nimereală, fără rigoarea pe care o presupune activitatea bazată pe planuri de acțiune precise. Iar rezultatele se văd.

    Aradul este un oraș mai nesigur decât a fost vreodată în ultimii 30 de ani (nu punem la socoteală perioada comunistă pentru că, evident, atunci altele erau datele în care se derulau activitățile de ordine publică). Iar o mare parte de vină o are Poliția locală sub conducerea „invizibilului” Adrian Toma, care este principalul vinovat pentru eșecul instituției pe care o conduce în asigurarea securității cetățenilor în Arad. Nu știu cât de bun a fost ca „sereist”, poate a fost, dar de când este la conducerea PL a făcut dovada că nu este omul potrivit pentru o asemenea sarcină. Posibil să nu fi înțeles care este rostul acestei instituții sau ce înseamnă, de fapt, ordine și siguranță publică. Sau, la fel de bine este posibil să nu aibă calitățile necesare pentru conducerea unei astfel de instituții ori, în general, pentru a conduce (un conducător bun știe că nu are voie să-și desconsidere subalternii și că trebuie să știe să lupte, pentru oamenii din subordine și pentru instituție, chiar și cu primarul sau viceprimarii, nu să stea ca un ghiocel în fața lor). Cert este că de când este în fruntea PL Arad, ordinea publică este ca și inexistentă în oraș, protecția mediului este doar o poveste plină de buruieni cât casa, din care, peste vreo lună, va răsări în toată splendoarea ambrozia, iar despre celelalte servicii nu vreau să vorbesc acum (poate, după ce va dispune sancționarea firmei care a lucrat pe Calea Timișorii). Probabil nici acum nu știe care sunt zonele cu potențial delictual din Arad sau, dacă le-a reținut din Planul de Ordine și Siguranță Publică, nu este capabil să organizeze activitatea din PL pentru a elimina acest potențial.

    De altfel, din felul în care a făcut proiectul de Hotărâre privind cerșetoria, a fost cât se poate de evident că nu înțelege nici fenomenul pe care l-a „reglementat” și nici nu cunoaște legislația din domeniul contravențional (în articolul Primarul Bibarț calcă peste legi în războaiele lui cu nimeni și oricine, cu toți pentru nimic am explicat în amănunt de ce este ilegală Hotărârea CLM Arad, nr. 465/2019, privind cerșetoria). Totodată, era cât se poate de evident că o astfel de hotărâre, ilegală și prost gândită, nu putea produce rezultatele visate de primar. Ceea ce acum este deja un fapt dovedit, oricât de supărat ar fi Călin Bibarț pe mine. Ce surprinde însă este că nici directorul general (!) Toma, nici primarul, nici viceprimarii nu iau în seamă semnalele venite dinspre cetățeni. Înțeleg că mă ignoră pe mine, dar cu ei, cu cetățenii ce au? Intersecțiile colcăie de cerșetori, în special cea de la Podgoria, la fel piețele, zona Gării CFR, ca să nu mai vorbim de zona „Boul Roșu”, iar polițiștii locali sunt inexistenți. Pentru că nu sunt conduși, conducătorul fiind preocupat de schimbarea programului, de la 12, la 8 ore… Cetatea este aproape de a cădea sub asaltul cerșetorilor, iar șeful poliției locale este preocupat de sexul îngerilor, ca teologii creștini la căderea Constantinopolului în mîinile otomanilor. Sigur, dacă ar fi atât de profesionist pe cât este de plătit, ar ști ce să facă. Iar dacă ar fi și atât de bărbat pe cât se zvonește, ar avea bărbăția de a se consulta, nu cu politicienii, ci cu subordonații cu mult mai multă experiență în ordine publică decât el. Așa ar afla că polițiștii locali au dreptul „să conducă la sediul poliţiei locale (…) pe cei care prin acţiunile lor periclitează (…) ordinea publică ori alte valori sociale, precum şi persoanele suspecte de săvârşirea unor fapte ilegale, a căror identitate nu a putut fi stabilită în condiţiile legii. Verificarea situaţiei acestor categorii de persoane şi luarea măsurilor legale, după caz, se realizează în cel mult 12 ore (…)”. Și ar mai afla că așa s-a procedat când a fost curățată de cerșetori zona Fortuna din „Vlaicu”. Așadar, se poate, dar nu cu povești și hotărâri ilegale – apropo, niciun consilier local, dintre cei care au votat, nu a avut tăria de caracter să spună ceva despre ilegala HCLM 465/2019 pe care au votat-o, așa cum nu vor avea curajul să spună nici acum despre creșterea numărului de cerșetori și despre agresivitatea lor tot mai crescută. Poate dacă cerșetorii nu vor mai fi agresivi doar cu cetățenii obișnuiți, ci și cu doamnele consilier, doamnele primar sau viceprimar… Doar că aceste doamne nu circulă singure și pedestru, după lăsarea întunericului, prin centru, pe la „Boul Roșu” sau în zona Gării.

    Am idee ce se poate întâmpla nu peste foarte mult timp. Pentru că știu ce efecte urmează după adormirea întru incompetență, nepăsare și superficialitate a înstituțiilor de ordine publică. Îmi doresc să fiu contrazis de realitate, dar dacă ziua, în amiaza mare cum se spune, un cerșetor a ajuns să agreseze un bărbat în putere, în plin centrul Aradului… Întâmplarea face ca bărbatul agresat să fie ziarist așa că povestea a ajuns în spațiul public. „Deci, ajunge!” – a titrat, revoltat, pe pagina lui de facebook, jurnalistul Basil Mureșan. Și, pe bună dreptate, întreba, oarecum retoric, dar cu toată seriozitatea și, aș spune, furia: unde este poliția locală? Dragă Basil, poliția locală este acolo unde vor primarul, viceprimarii, consilierii locali, angajații primăriei, pentru că pe toți îi ascultă „ghiocelul” Toma. Planurile și obiectivele sunt doar de pus pe hârtie, câtă vreme directorul general este susținut de primar. Care primar, în loc să inițieze o hotărâre ilegală, mai bine convoca grupul de parlamentari arădeni pentru o discuție despre modificarea Legii 61/1991, cea care reglementează cu adevărat cerșetoria. O reglementare total depășită, aproape imposibil de pus în aplicare, deci ineficientă, pe care un fost deputat PDL a încercat s-o modifice, prin 2011, dar fără succes.

    M-aș bucura dacă viceprimarul Cheșa – singurul din conducerea Primăriei Arad dispus să comunice după ce este criticat, pentru că ceilalți se oftică de parcă le-ai luat averea – ar înțelege de ce a greșit când a scris că va „solicita Poliției Locale” să facă și să dreagă. Poliția locală trebuie lăsată să lucreze conform atribuțiilor conferite de lege, nu la comandă. Doar așa își va arăta cu adevărat capacitatea de a face față situației tot mai critice din Arad. Care va da, totodată, măsura adevărată a capacităților manageriale ale unicului conducător.

    Distribuie articolul

    Comentarii

      • @Nu contează – De când ISC verifică sau suoraveghează lucrările înainte de finalizare? Ar fi aberant să plătești dirigintele de șantier chiar de la începerea lucrărilor, dar acesta să fie nevoit să aștepte finalizarea lor și recepția oentru a verifica și supraveghea… Îmi pare rău, dar nu asta e ordinea

        --1 voturi
        +1
        -1
          • @Nu conteaza – Și mie îmi pare rău și nici nu vreau să vă jignesc, dar cântăriți mere cu pere. Dacă vreți neapărat să vi se dea dreptate, eu cedez și v-o dau. Dar nu înainte de a face câteva precizări, fără să-mi doresc să intru în amănunte privind atribuțiile ISC.
            Așadar, de ce mere cu pere? Pentru că ISC este instituția care exercită controlul statului privind disciplina în construcții, în vreme ce dirigintele de șantier este reprezentantul beneficiarului în tot procesul de edificare a construcției. Sper că sesizați diferența.
            Eu am făcut referire, în articol, la rolul dirigintelui de șantier tocmai pornind de la neregulile constatate de beneficiar, prin viceprimar, nereguli pe care trebuia, în opinia mea, să le sesizeze, în primul rând dirigintele de șantier.
            ISC, pe de altă parte, nu reprezintă interesele beneficiarului, ci ale statului, iar dacă nu sesizați diferența, asta e.
            Pe de altă parte, readucerea terenului adiacent constructiei nu poate fi verificată, de ISC, în timpul executării lucrării (care ar putea fi tema controlului și care ar putea fi sancțiunile, de vreme ce lucrarea nu este finalizată?). În schimb, dirigintele de șantier poate discuta cu executantul când observă anumite întârzieri și așa mai departe.
            Sigur, m-aș bucura să învăt, chiar de la dvs., darcâtă vreme emiteți doar “judrcăți de valoare”, fără niciun argument, nu am ce învăța. Mai aștept argumente, nu opinii.
            Vă doresc o zi bună

            +1 voturi
            +1
            -1
    1. Sigur C. B. este de vină pentru “incompetența” unui CLM. întreg, adică o grămadă de oameni și semnatari, aparent, nu știu ce au de făcut?

      Ghioceii îs cam out of season, și nu e cazul înflorirea situației. Strada, refuzul recepției, eventual abuzul instituțional nu au nimic în comun cu satul și bărbatul, astea sunt subiecte tipice de deturnare a atenției de la ceea ce este cu adevărat important: exista abuz instituțional și trădare instituțională, fie prin neprofesionalism fie prin dimensiunea cam mare a abuzului, ca să mai pot crede că există democrație reală.

      Iar dacă aceste instituții emit autorizațiile de jurnaliști și presa mai mult dezinformează decât ne informează, rog nu mai apelați la cetățeni când trebuie apărată libertăți și alte drepturi civile, un partid de la altul, să semnăm petițiile voastre când le ignorați pe ale noastre- pentru voi suntem doar o masă mai mult sau mai puțin manevrabilă, la figurat, dar și la propriu.

      Nimic serios și important prezentat, cum ar fi despre supravegherea biometrica în masă și posibilități de a tine în frâu derapajele ce pot decurge din utilizarea acestei tehnologii, acțiuni de combatere, care ar trebui sa fie preocuparea principala a presei. Că eu, nu mai vreau sa vad “ghiocei” peste tot, în toate, și în pahar. A prezenta starea de fapt ca pe o normalitate, numai bine de acceptat, este periculos.

      +1 voturi
      +1
      -1
      • @Nu te supara frate… – CB nu este vinovat pentru votul, în NECUNOȘTINȚĂ de cauză al consilierilor. Eu nu am scris așa ceva. El este vinovat că a inițiat hotărârea. Eu cred că principala vină pentru acea hotărâre o are secretara municipiului, respectiv direcția juridică.
        Partea cu “satul și bărbatul” iarăși nu are legătură cu primarul, ci cu viceprimarul (dacă erați mai atent, precis ați fi sesizat).
        Mai departe însă, m-ați pierdut. Despre ce “autorizații de jurnaliști” vorbiți? Și ce înseamnă acestea?

        --1 voturi
        +1
        -1
    2. D-le Marginean am apreciat multe din articolelele dvs.,dar acesta parca miroase a comanda! Daca nu ma inseala memoria pe vremuri cand BRADUL Jita starpea tot ce crestea la umbra sa si dvs. ati ocupat o functie in aceeasi “institutie de forta” a primariei.Si pe vremea dvs. plitistii dirijau intersetia dimineata ca dna BRADULUI sa nu intarzie .,cei mai burtosi aveau posturi in primarie sau in tot felul de locuri inutile,birourile pline de ‘fochisti la soare”etc.Asa ca mai bine lasati pe altii mai idreptatiti sa critice acest sector. O intrebare : dece v_ati suparat pe “BRAD” la a carui umbra ati mancat cascaval!

      +3 voturi
      +1
      -1
      • @Mosu – Da, am fost in Politia locală Arad (am fost angajatul nr. 3). Până aici, memoria dvs. este ok. Mai departe însă se amestecă cu altele pe care nu vreau să le numesc. Poate nu ati observat, dar Gh. Falcă este, în acest articol, doar un element de decor. Despre “comandă”, în aceste condiții, ce-aș putea să mai spun? Dacă asta credeți, că am “primit comandă” să scriu acest articol sau altele, să fiți sănătos în credința dvs. Vă pot doar asigura că nu mă cunoașteți.
        Dirijarea traficului în intersecții a apărut ca o necesitate, și după multe discuții cu Poliția Rutieră. Eu nu am agreat ideea, dar până la urmă am fost nevoit să admit că era o necesitate. A fost un început, cu reacții violente uneori (nejustificate!) ale șoferilor, poate cu greșeli, dar a ajutat la fluidizarea traficului. Povestea cu nu știu cine trebuia să ajungă la serviciu, rămâne un basm (apropo, la ce să întârzie?, că avea firma ei!).
        Nu voi susține că recrutarea personalului a fost perfectă. Dimpotrivă. Dar nici așa cum o prezentați.
        Constat că aveți și opinii ciudate. De ce n-aș scrie despre ceva ce cunosc? Am ezitat și m-am ferit să scriu despre situații ciudate, dar mai puțin grave, tocmai pentru că am lucrat acolo. Acum însă, s-a ajuns prea departe…

        --1 voturi
        +1
        -1
    3. Bun articol. Totusi ar fi si mai bun un articol despre cum a ajuns acest Chesa viceprimar. Din cate stiu a fost chelner pe vremuri . In mod normal, daca ce spune dl Valer aici e adevarat, acest viceprimar politruc cu 2 clase ar trebui sa-si dea demisia.

      +4 voturi
      +1
      -1
      • Mulțumesc pentru apreciere.
        S-a scris mult, la vremea potrivită, despre “jocul” care l-a propulsat pe Ilie Cheșa în funcția de viceprimar. S-a scris și despre “jocul” care l-a făcut pe Lazăr Faur viceprimar. Legislația noastră permite sau chiar încurajează astfel de “jocuri” politice. Și altele, desigur, mult mai nefirești care au adus, bunăoară, noul FSN (PSD+PNL) la guvernare.
        În rest, nu vă împărtășesc opinia. Cheșa nu s-a dovedit un viceprimar “cu două clase” cum spuneți. Că l-a luat puțin “tastatura” pe dinainte este altceva. Dar și așa, cu greșeli, este la mare distanță, în față, comoarativ cu celălalt viceprimar.

        +2 voturi
        +1
        -1

    Lasa un raspuns pentru Valer Mărginean

    5 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.