miercuri, 14 mai, 2025

Special Arad Logo

    O nouă competiție de sport electronic la București, destinată echipelor europene de League of Legends. Premii de 50.000 de dolari!

    de Special Arad | 7 septembrie 2015, 3:15 PM | Sport

    0

    PGL anunță o nouă competiție de sport electronic, destinată echipelor europene de League of Legends, cu premii în valoare totală de 50.000 de dolari.

    PGL Legends of the Rift Sezonul 1 a început zilele acestea, cu calificările online rezervate formaţiilor româneşti, în urma cărora Lemurii sălbatici din Timișoara este echipa care va merge mai departe, în faza grupelor, în drumul spre marele premiu.

    Liga PGL cuprinde 12 echipe, repartizate în trei grupe. Opt echipe au fost deja invitate în turneu, în timp ce alte patru slot-uri sunt rezervate echipelor care vor veni din calificări. Câştigătoarele grupelor se vor înfrunta pentru titlul de campioană, în finala LAN (13-15 noiembrie, București).

    Cu premii de 50.000 de dolari, dintre care 10.000 de dolari reprezintă costurile de călătorie, PGL Legends of the Rift Sezonul 1 a fost creată pentru a sprijini sportul electronic și va recompensa performanțele combatanţilor încă de la primul meci. Liderii grupelor vor primi 1.500 de dolari și un loc în play-off, în timp ce echipele de pe locurile 2 și 3 vor mai avea o șansă pentru al  patrulea slot în turneul Last Chance.

    Echipele invitate:

    ⊗  Denial eSports
    ⊗  Enigma eSports
    ⊗  Ex Nihilo
    ⊗  FM eSports
    ⊗  Gamers2
    ⊗  Hard Random
    ⊗  KEYD
    ⊗  Mousesports

    Programul:

    ⊗  9-22 septembrie – Calificările internaționale
    ⊗  6-14 octombrie – Faza grupelor
    ⊗  19-22 octombrie – Etapa Last Chance
    ⊗  13-15 noiembrie – LAN Playoff (Finala)

    Distribuirea premiilor totale de 50.000 de dolari

    Faza grupelor: 6.000 de dolari

    Last Chance: 2.000 de dolari

    Playoffs: 32.000 de dolari

    +     10.000 de dolari costuri de călătorie

    Comentatorii PGL Legends of the Rift Season 1 sunt Andrew “Vedius” William Day și Jackson “Osigalas” Walters.

    Detalii suplimentare găsiţi pe pagina oficială PGL Legends of the Rift Season 1 http://lol.pglesports.com/

     

    Despre PGL

    PGL, divizia de eSports a ComputerGames.ro, s-a înființat în 2002 și se ocupă în principal cu organizarea de evenimente naționale și internationale în acest domeniu, pe cont propriu sau împreună cu parteneri internaționali. Începând din 2002, PGL a găzduit competiții, turnee și calificări pentru DreamHack, IeSF, WCG.  În același timp, a susținut scena locală de eSport prin propriile campionate, care în cele din urmă s-au contopit sub brandul Romanian eSport Championship.  Studiourile PGL fac transmisiuni  în mai multe limbi, dar și coverage pentru ligi și evenimente esports din întreaga lume, inclusiv DreamHack,  The International și Campionatul Mondial de Sporturi Electronice  IeSF. În 2015, PGL a organizat cu succes  PGL CS:GO Championship Series Kick-off Season și a găzduit în studio-urile sale transmisiunea în limba engleză pentru calificările turneului The International 5.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.