O mașină va purta moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur și două icoane pe străzile Aradului
Arhiepiscopia Aradului anunță că duminica aceasta, de Sărbătorile Sfintelor Florii, va organiza o procesiune cu moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur și două icoane ale Maicii Domnului, într-o mașină care va urma un traseu prestabilit pe străzile Aradului.
„Acum, când suntem încercaţi de noua boală molipsitoare ce ne arată cât de fragilă este viaţa omului pe pământ, este mare nevoie de a păstra permanent legătura cu Dumnezeu, Izvorul vieţii pământeşti şi al vieţii veşnice cereşti.
Pentru aceasta, Arhiepiscopia Aradului, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Timotei şi împreuna lucrare a Preasfințitului Părinte Episcop-vicar Emilian Crișanul, va organiza o procesiune în municipiul Arad, în data de 12 aprilie ac, Duminica Floriilor, începând cu ora 12.00, cu racla ce cuprinde moaşte ale Sfântului Ioan Gură de Aur şi două icoane ale Maicii Domnului, de dimensiuni mari, într-o maşină special pregătită în acest sens, de la Catedrala Arhiepiscopală.
Itinerarul procesiunii va fi pe următorul traseu: Catedrala Arhiepiscopală – Spitalul Clinic de Urgențe Județean – Spitalul Municipal – Spitalul TBC – Bulevardul Revoluției – Calea Aurel Vlaicu – Strada Voinicilor – Calea Timișorii și Șoseaua de centură a Municipiului Arad.
Nădăjduim că această procesiune va aduce vindecare și mare mângâiere celor aflați în suferință şi un spor al dragostei noastre faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni”, spune preotul Simion Mladin
Comentariile portalului
Falcă nu e bine Cum procedezi acum îmi prag de alegeri ca să lași handicapații amărâți să nu aibă unde parca mă gândesc că o (...)
Mai nemernicilor...voi aveti idee cate persoane cu diverse probleme de sanatate au nevoie de locuri de percare in oras? Pe rationanentul (daca exista) vostru ar trebui luate permisele tuturor (...)
E prin oras cu masina...:-))