O înmormântare la care participau zeci de oameni, transmisă pe Facebook, a adus poliția la cimitir





Agenții s-au sesizat când au văzut live mulțimea de rude și prieteni care participau la slujbă, mulți fără masca de protecție, și au pornit spre cimitirul din localitatea Chișoda, de la marginea Timișoarei.
Până să ajungă polițiștii la cimitir, slujba de înmormântare se încheiase, iar mulți dintre participanți plecaseră deja. Totuși, oamenii legii au găsit familia decedatului.
„Deplasându-se la fața locului au constatat că evenimentul religios se încheiase, însă, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat organizatorul evenimentului, și l-au sancționat cu amendă în valoare de 10.000 de lei conform Legii nr. 55/2020”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
De asemenea, polițiștii au identificat alți 12 oameni care au participat la înmormântare, pe care i-au amendat cu câte 500 de lei. A fost întocmit și un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, notează opiniatimisoarei
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)