O fetiță a străzii a fost lovită de o mașină pe Calea Victoriei





În urmă cu câteva minute, o fetiță care își duce traiul pe străzile Aradului a fost lovită de o mașină pe Calea Victoriei. Potrivit primelor informații, aceasta a traversat neregulamentar și a fost lovită de un autoturism Skoda care circula regulamentar. Șoferul nu a apucat să evite impactul, întrucât fetița a țâșnit din tufișurile de pe marginea carosabilului, fiind astfel greu de observat din timp.
La fața locului s-a deplasat un echipaj de la SMURD care a transportat victima la Spitalul Județean.
Poliția face cercetări cu privire la modul în care s-a produs accidentul.
Update – ora 13:40
Fetița în vârstă de 12 ani, accidentată pe Calea Victoriei, a fost transporată la Spitalul Județean Arad, iar purtătorul de cuvânt ne-a spus că are multiple contuzii, se află la secția UPU Copii și este conștientă. Doctorii spun că este în afara pericolului.
Comentariile portalului
Totuși, când o sa desfințeźe această politie locala și sa direcționeze banii în scopuri utile cetățenilor???
E vorba de acest sezon...
Cât de repede ați uitat de "Cine nu sare, ia cu condamnare"-ul useristilor.Oare de ce?