O femeie în vârstă de 72 de ani din Nadăș a ajuns la spital după ce i-a luat foc casa





Comunicat ISU Arad. În această seară, în jurul orei 18:30, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă din localitatea Nadăș.
La locul evenimentului au fost alocate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Ineu cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta violent, prin ardere generalizată la nivelul întregii locuințe, cu degajări mari de fum.
În urma recunoașterii efectuate de pompieri a rezultat o victimă, proprietara casei, o femeie în vârstă de 72 de ani, care a fost evacuata din locuință de către vecini, până la sosirea echipajelor de intervenție. Victima a fost preluată de către echipajul medical și a fost transportată la spital conștientă și cooperantă, prezentând arsuri la nivelul membrelor inferioare.
Incendiul a fost localizat și lichidat în limitele găsite, iar în urma flăcărilor au fost afectați aproximativ 80 de metri pătrați din acoperiș, precum și două încăperi ale casei cu bunurile aflate în interior, pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați. În aceste momente pompierii acționează pentru îndepărtarea efectelor negative ale incendiului și stabilirea cauzei probabile de producere a acestuia.
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)