joi, 18 iunie, 2026

Special Arad Logo

    O femeie a murit și alte trei persoane au fost rănite într-un accident petrecut în apropiere de Sânnicolau Mare

    de - | 11 aprilie 2026, 5:00 PM | Regional

    0

    Un grav accident rutier, urmat de un incendiu, a avut loc sâmbătă pe DN 59C, între localitățile Comloșu Mare și Teremia Mare, în județul Timiș, mobilizând de urgență mai multe echipaje de intervenție, scrie pressalert.ro.

    Potrivit informațiilor transmise de autorități, evenimentul a fost semnalat în jurul orei 11:44, după ce două autoturisme au fost implicate într-o coliziune violentă. Impactul a fost urmat de izbucnirea unui incendiu, ceea ce a complicat intervenția salvatorilor.

    La fața locului au acționat pompierii din cadrul Secției Sânnicolau Mare, cu o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD. În sprijin au fost trimise și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean, precum și membri ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din Comloșu Mare.

    Inițial, patru persoane au fost găsite conștiente și preluate de echipajele medicale. Din nefericire, ulterior s-a confirmat decesul unei femei, în urma rănilor suferite. Alte trei persoane au fost rănite și au primit îngrijiri medicale.

    Conform polițiștilor, accidentul s-ar fi produs după ce un bărbat în vârstă de 29 de ani, aflat la volanul unui autoturism, a intrat în coliziune cu un alt vehicul condus de un bărbat de 78 de ani.

    Citește și:

    Un junior al Ripensiei și tatăl său și-au pierdut viața într-un accident rutier

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.