Număr record de vizitatori arădeni la Noaptea Muzeelor





Cea de-a XIX-a ediție a Nopții Muzeelor a însemnat o ediție maraton la Arad unde, timp de 10 ore, publicul muzeului arădean s-a bucurat de artă, frumusețea naturii și istorie în cele 12 expoziții deschise special pe parcursul weekendului trecut, transmite Complexul Muzeal Arad într-un comunicat.
Dintre acestea se remarcă prima expoziție Art Safari din Vestul României, Galeria de Artă Românească, expoziția „Nașterea luminii. Onisim Colta”, noul spațiu expozițional kinema ikon, vernisate recent la Muzeul de Artă Arad. Cu prilejul evenimentului s-a lansat Museum Arad Reenact Fest – o primă ediție care a adus dacii și romanii la Arad, dar și meserii și tradiții uitate la atelierele târgului meșteșugăresc dacic, echipament și tehnici militare din Antichitate.
Concertele de muzică ale artiștilor consacrați, Mircea Baniciu, Daniel Julean și NOD: Casandra-Maria Hauși, Sorin Romanescu au adus public de toate vârstele, iar întâlnirea generațiilor a avut loc la noi, la muzeu. Experiențele oferite în spațiile muzeale – statui vivante, realitate augmentată și experiența imersivă de la Muzeul de Artă, poveștile pentru copii despre Cronicile Misterioase ale Muzeului de Științe ale Naturii, au fost completate de un fascinant spectacol de video-mapping pe fațada Muzeului de Istorie.
Pe parcursul celor 10 ore de maraton muzeal au fost alături de noi 5978 de vizitatori din Arad, dar și turiști din țară și din străinătate, au ales muzeul din Arad ca loc al descoperirii într-o atmosferă încărcată de istorie
„Complexul Muzeal Arad a pregătit cu ocazia celei de-a XIX-a ediții a Nopții Muzeelor un program special cu ateliere meșteșugărești dacice, parada luptătorilor daci și romani, lupte daco-romane, concerte folk cu Daniel Julean și marele artist Mircea Baniciu, expoziție de flori, o megaproiecție de video mapping pe clădirea Muzeului precum și deschiderea Galeriei de Artă Românească. Ne bucurăm că publicul arădean a fost alături de noi și cu această ocazie am avut cel mai mare număr de vizitatori de când organizăm Noaptea Muzeelor la Arad, mai exact 5978 persoane”, declară Bogdan Blaga, directorul adjunct, Complexul Muzeal Arad.
Video: Tomck@t
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)