Nu vă bucurați: crește salariul minim, dar cresc și amenzile





Salariul minim va crește, începând cu 1 ianuarie 2025, de la 3.700 de lei, cât e acum, la 4.050 de lei. Majorarea salariului minim va însemna și creșterea amenzilor aplicate pentru contravențiile rutiere, respectiv a punctului de amendă la peste 200 de lei, în condițiile în care acum e plafonat, până la finalul anului, la 165 de lei, notează avocatnet.ro
Codul rutier stabilește în prezent că “un punct-amendă reprezintă valoric 5% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, stabilit prin hotărâre a Guvernului”.
În același timp, prin Hotărârea nr. 1.506/2024, apărută joi, Guvernul a stabilit ca salariul minim să se majoreze, de la 1 ianuarie 2025, la 4.050 lei lunar. Astfel, majorarea salariului minim va avea impact (și) asupra punctului de amendă.
Concret, valoarea punctului-amendă va crește de la 165 de lei, la cât este plafonată până la finalul anului, la 202,5 lei. “În perioada 1 iulie – 31 decembrie 2024 un punct-amendă este 165 lei”, potrivit Codului rutier.
Totuși, Guvernul ar putea decide, în următoarea lună, prelungirea plafonării valorii punctului-amendă, ceea ce ar însemna că actualele amenzi se vor aplica în continuare.
În funcție de abaterile de la Codul rutier, șoferii plătesc acum pentru contravențiile rutiere amenzi cu următoarele valori:
- clasa I: două sau trei puncte-amendă (330 sau 495 de lei);
- clasa a II-a: patru sau cinci puncte-amendă (660 sau 825 de lei);
- clasa a III-a: de la șase la opt puncte-amendă (de la 990 la 1.320 de lei);
- clasa a IV-a: de la nouă la 20 de puncte-amendă (de la 1.485 la 3.300 de lei);
- clasa a V-a: de la 21 la 100 de puncte-amendă (de la 3.465 la 16.500 de lei) – se aplică doar persoanelor juridice.
Citește și: Incendiu în cartierul Aradul Nou. O anexă gospodărească a luat foc
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este